Inteligența este unul dintre cele mai de preț daruri ale omului. Dar de prea multe ori, căutarea cunoașterii alungă căutarea dragostei.
Flori pentru Algernon, Daniel Keyes
foto: Luisa Ene
Mă țin de ceva vreme să scriu despre o carte dragă mie: Flori pentru Algernon, Daniel Keyes. Am primit-o cadou în primavară, de Mărțisor și de atunci tot spun că mă apuc să scriu despre ea.
Cu toate că Flori pentru Algernon aparține genului SF, Keyes reușește să depășească granițele genului; pentru mine cel puțin, scriitorii de SF scriu puțin rece și mă pierd cu focusul lor pe diverse detalii tehnice, științifice și așa mai departe. Dar Keyes nu este așa: el reușește adevărate explorări ale sufletului uman, prin discursurile interioare ale personajului principal, prin explorarea unor teme precum natura emoției, a intelectului sau a felului în care acestea două interacționează.
Dar să începem cu începutul: unui bărbat retardat i se triplează IQ-ul printr-o operație. Trecînd de la retard la geniu. Toată această călătorie documentată prin jurnalul său.
Charlie Gordon este un retardat de treizeci și ceva care se supune unei operații de mărire a IQ-ului. Inițial este dezamăgit pentru că nu se simte mai deștept din prima, dar treptat, vedem cum se dezvoltă, citind și învățând alături de Alice, o profesoară pentru adulți retardați. Ca bonus, avem și o poveste de dragoste între ei, care evoluează treptat, odată cu dezvoltarea intelectului său. Și acum poate vă întrebați cine este Algernon: este un șoricel care a suportat operația chiar înaintea lui Charlie și a căror evoluție intelectuală este comparată de-a lungul romanului.
Cred că am spus destul cît să vă faceți o idee, nu vreau să fiu spoiler. Cartea asta îți dă de gândit, așa cum numai cărțile bune reușesc să o facă: avem pe de o parte, tratamentul urât pe care îl aplicăm oamenilor inferiori nouă și lipsiți de apărare (mai urâți, mai proști, etc); tensiunea dintre Intelect și Emoție, prezența și importanța trecutului în viața de zi cu zi.
O să mă opresc puțin asupra celei de-a doua teme enumerate: tensiunea dintre intelect și emoție. Vedem în evoluția lui Charlie, că odată ce devine mai inteligent, se schimbă, trecând de la omul cald, iubitor și încrezător la un om arogant, distant, reticent în legătură cu oamenii din jur, cu intențiile lor.
După ce-am închis cartea asta, am rămas cu o întrebare în minte: ce contează mai mult în definitiv: bunătatea, dragostea, omenia, sau inteligența? A devenit Charlie mai fericit odată cu inteligența? Nu. Cu toate că își dorea cu ardoare să devină deștept și să poată discuta cu colegii săi lucruri serioase, despre lume și politică. Dimpotrivă, odată ce a devenit inteligent, a realizat: că lumea e rea, că unii pe care îi considera prieteni îl batjocoreau, că oamenii sunt egoiști și au interese ascunse. Ignorance is bliss, they say. Și câteodată, da, ce nu știi, nu-ți poate face rău. Oricum, foarte sensibil tratat subiectul; scriitorul te face să suferi alături de personaj; este emoționantă. Cred că ar răscoli și pe cel mai insensibil om.
Ca stil de scris, mă duce cu gândul la Fowles, The Sound And The Fury, unde avem, tot așa, pagini scrise de un retardat, un adult cu mintea unui copil de 3 ani. Observi evoluția omului și din felul în care scrie, povestește, gândește și percepe realitatea.
Din jurnalul lui Charlie
Este înduioșător să vezi naivitatea lui și ți se strânge inima când citești cum suferă când începe să înțeleagă cum stau unele lucruri. De exemplu, notează el în jurnalul său la început, cînd este selectat pentru operația de mărire a IQ-ului:
profesorul Nemur zice dacă merge bine și ține tot așa iei o să facă și alț oamni ca mine deștepț. Poate oameni din toată lumia. Șa zis catunci eu fac ceva mare pentru ștință șam să fiu renumit și osă scri numele meo în cărț. Numănteresează așa mult să fi renumit. Vreau numa să fiu deștept ca alț oamen casă am preteni mulț care să le placă de mine.
Înduiosător, nu? Rezultatul din păcate, este că atunci când devine inteligent, devine și mai singur. Poate că oamenii te mai privesc cu compasiune atunci când le ești inferior, dar obrăznicia de a te ridica deasupra lor, nu ți-o iartă.
Trivia: m-am documentat puțin în legătură cu Daniel Keyes și am aflat că omul a lucrat ca professor de liceu pentru adulți întârziați. Also, a câștigat Nebula Award în anul publicării – cel mai important premiu literar acordat genului SF.
Închei cu un citat din carte: Inteligența este unul dintre cele mai de preț daruri ale omului. Dar de prea multe ori, căutarea cunoașterii alungă căutarea dragostei. Citiți Flori pentru Algernon, este o carte minunată. Wakes up the brain cells.
Până la următoarea carte,
Au revoir!
