Hemingway este notoriu pentru poveștile sale de dragoste cu cele 4 soții, pentru băutură și caracterul său irascibil. Și totodată este considerat unul dintre cei mai buni scriitori ai lumii.
Povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway şi Hadley Richardson, cuplul teribil al Parisului anilor ’20, este una dintre cele mai cunoscute în istoria literaturii americane, iar în memoriile sale scriitorul mărturiseşte că ar fi trebuit să moară înainte de a mai iubi pe altcineva în afară de ea. Soția din Paris poate fi considerat o replică la Fiesta lui Hemingway și urmăreşte evoluţia relaţiei celor doi, dar şi a prieteniei lor cu membrii grupului de intelectuali expaţi de la Paris: Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott şi Zelda Fitzgerald. După cum Paula McLain, în Soția din Paris:
Pe atunci, erau oameni interesanți peste tot. Se revărsau în și din cafenelele din Montparnasse, pictori francezi, balerini ruși și scriitori americani. Într-o seară obișnuită puteai să-l vezi pe Picasso întorcându-se din Saint Germain în apartamentul lui din rue des Grands Augustins, mereu pe același traseu și mereu privind calm la toate și la toți.
Ernest Hemingway şi Hadley Richardson
Soția din Paris spune povestea de dragoste reală dintre Ernest Hemingway şi prima sa soție, Hadley Richardson. Despre povestea lor și perioada aceea petrecută în Paris povestește și Hmeingaway, în romanul Fiesta. Se spune că prietenii lui s-ar fi supărat când au citit manuscrisul, pentru că dezvăluie detalii intime despre viața lor, sau îi zugrăvește într-un mod negativ. Printre persoanele din zona artistică despre care Hemingway povestește, se numără și F. Scott Fitzgerald, autorul celebrului roman Marele Gatsby, și soția sa, Zelda Fitzgerald.
Autoarea cărții, Paula McLain, a reconstituit minuţios povestea lor de dragoste, cu ajutorul biografiilor, scrisorilor de dragoste şi romanelor lui Hemingway. McLain a amestecat documentele şi ficţiunea într-un roman care ne oferă şansa de a afla adevăruri surprinzătoare despre Ernest Hemingway. Dacă îți place Hemingway, nu trebuie să ratezi acest roman. Pentru mine a fost o adevărată plăcere să citesc despre el, este unul dintre scriitorii mei favoriți. Toamna trecută am vizitat chiar casa din Florida unde a locuit cu cea de-a treia nevastă.
Este o poveste de dragoste reușită, care te ține în suspans și dezvăluie detalii fascinante despre lumea culturală și artistică a Parisului anilor ’20. Chiar dacă nu ești fan Hemingway, poți citi cartea ca pe o frumoasă poveste de dragoste cu iz istoric.
Hadley Richardson soseşte, alături de proaspătul său soţ, scriitorul Ernest Hemingway, în spectaculosul Paris al aşa-numitei Generaţii pierdute, aflat în plină epocă a jazz-ului, populat de scriitori, artişti şi filozofi care împânzesc cafenelele de pe ambele maluri ale Senei. Dar promisiunea ei iniţială, de a-şi sprijini soţul pe calea afirmării literare şi a-şi dedica viaţa ascensiunii acestuia, se dovedeşte o încercare mai grea decât estimase. În lumea plină de tentaţii, a cafenelelor unde se petrece cu absint şi jazz până în zori, a dezinhibatelor şi mereu elegantelor flapper girls, pentru cei doi e tot mai greu să păstreze armonia conjugală de care s-au bucurat în prima perioadă a căsniciei. Odată cu publicarea primului volum de povestiri al lui Hemingway şi cu succesul de care acesta se bucură, începe şi disoluţia cuplului, iar Hadley descoperă că probabil preţul plătit pentru reuşita literară a soţului ei a fost chiar căsnicia lor
📝 Fragmente
Pe atunci nu-i citeam paginile, dar aveam încredere în impresiile lui despre ele și în ritmul fiecărei zile. În fiecare dimineață, se trezea devreme, se îmbrăca, apoi urca în camera lui și se apuca de porția zilnică de scris.
Pe atunci, erau oameni interesanți peste tot. Se revărsau în și din cafenelele din Montparnasse, pictori francezi, balerini ruși și scriitori americani. Într-o seară obișnuită puteai să-l vezi pe Picasso întorcându-se din Saint Germain în apartamentul lui din rue des Grands Augustins, mereu pe același traseu și mereu privind calm la toate și la toți. Pe atunci, aproape oricine se putea simți ca un pictor colindând pe străzile Parisului, pentru că ăsta era efectul luminii, al umbrelor de pe clădiri, al podurilor care păreau chitite să-ți frângă inima și al femeilor sculptural de frumoase în rochii Chanel negre, cu o croială strânsă pe corp, care fumau și râdeau zvârlindu-și capul pe spate.
El a vorbit tot timpul, repede, despre planurile lui, despre lucrurile pe care și le dorea, despre poeziile, povestirile și schițele pe care ardea de nerăbdare să le scrie. Niciodată nu mai întâlnisem pe cineva atât de energic și vital. Se mișca precum lumina. Nu părea să se oprească niciodată din mișcare – din gândit sau din visare.
Paris: falsă splendoare efemeră, iar dedesubt urâțenie. Ce spusese Ernest odată, demult, la Chicago? Iubirea e o mincinoasă frumoasă? Și frumusețea era o mincinoasă. Când am văzut prima dată șobolanii, mi-a venit să arunc cât colo coșul și să fug, dar nu eram destul de bogați ca să ne permitem gesturi simbolice. Așa că am mers mai departe.
Pe atunci, ziceam că Parisul e minunea minunilor, și așa și era. La urma urmei, noi l-am inventat. Noi l-am creat, cu dorurile noastre, cu țigările și romul St. James; l-am plăsmuit din fum și conversații deștepte și crude, și vai de cel care ar fi spus că nu e al nostru.
Unii au spus că ar fi trebuit să lupt mai mult și mai îndârjit pentru căsnicia mea, dar, până la urmă, să lupți pentru o dragoste deja stinsă e ca și cum ai încerca să trăiești printre ruinele unui oraș pierdut. Pentru mine era insuportabil, așa că am dat înapoi – iar motivul pentru care am reușit să fac totul, motivul pentru care am avut forța, picioarele și inima s-o fac a fost pentru că Ernest apăruse în viața mea și mă schimbase. El m-a ajutat să înțeleg ce eram de fapt și ce puteam face. Acum, că știam ce pot îndura, a trebuit să îndur pierderea lui.
