Vă recomand să vă începeți anul cu o carte palpitantă de la Crime Scene Press – Doamna din Lac, Laura Lippman. Vine cu recomandări foarte bune, este bestseller New York Times și a fost inclusă pe lista de „best crime fiction 2019” a Publishers Weekly, Washington Post & Kirkus Review. Cu așa recomandări nu puteam să nu o iau în seamă, mai ales că sunt fană a genului. Și bine am făcut, pentru că este o lectură de top.
Suntem în 1966, în Baltimore, iar Maddie Schwartz este o femeie fericită, chiar răfățată de soțul ei. Din senin, după o căsnicie de douăzeci de ani, hotărăște să își părăsească soțul și să găsească scopul și pasiunea vieții sale, să-și lase amprenta asupra unei lumi aflate în continuă schimbare.
Nu știu cum să-ți explic. Parcă am văzut – vorba poemului – „drumul pe care n-am apucat”. Nu cred că sunt persoana care mi-a fost sortit să fiu.
Momentul în care Maddie simte că nu este persoana care i-a fost sortită să fie este și momentul în care se declanșează acțiunea. Începe o poveste palpitantă, care o are în centrul ei pe Maddie, ce îi ajută pe polițiști să găsească trupul neînsuflețit al unei fete ucise și primește o slujbă la ziarul de după-amiază din oraș, Star. Aici are ocazia să-și construiască un renume și pentru a-și propulsa cariera, folosește exact povestea fetei ucise. Numai că femeia e negresă, iar prejudecățile tuturor înseamnă că Maddie devine singura persoană căreia îi pasă de ce a fost ucisă.
Deși la o primă vedere pare clasica poveste cu crime și detectivi, Doamna din Lac este mult mai mult de atât. Acest clasic mister ni se dezvăluie prin prisma multor personaje care simt reverberațiile feminismului și a tensiunii rasiale într-un Baltimore din epoca luptei pentru drepturi civile.
Cred că Stephen King a surprins foarte bine tema feministă a acestui roman, spunând că autoarea ne arată prăpastia care exista atunci între ceea ce considerau alții că ar trebuie să facă femeile și lucrurile spre care aspirau ele, de fapt.
Doamna din Lac dezbate subiecte dureroase, profunde și cred că în cazul acestei cărți, povestea personajelor este mai importantă decât misterul. În sensul că este un roman sofisticat, care în primul rând zugrăvește un tablou tulburător și puternic al ambiției feminine, apoi ne aruncă în mijlocul unui mister care te face să citești compulsiv.
Vă las cu câteva fragmente din carte și nu uitați să mă urmăriți și pe contul de Instagram, pentru că acolo public zilnic microrecenzii și citate faine din cărți de nota 10. 🙂
📝Fragmente
E ciudat cum în regatul animalelor e exact pe dos – masculul se dă în spectacol pentru femelă, o curtează cu ajutorul penajului superb sau al coamei bogate și încearcă mereu s-o impresioneze mai tare decât ceilalți. De ce la oameni e invers? N-are sens. Bărbații au nevoie de noi mai mult decât avem noi nevoie de ei.
Oare lipsești cu adevărat dacă nu lipsești nimănui?
Hainele mele cele mai drăguțe nu erau noi, dar la fel de bune, de fapt mai bune, cred, pentru că frumoasele veșminte din garderoba mea veneau cu poveștile lor.
Modestia e pentru cei care nu au noroc să aibă lucruri de care să fie mândri.
Maddie țintea sus, atât de sus că încă nu vedea foarte clar ce-și dorea.
Cam asta e povestea vieții oricărei femei, nu? Ori devii maică-ta, ori nu. Bineînțeles, orice femeie o să spună că nu vrea să fie ca maică-sa, dar asta-i o prostie. Pentru multe dintre ele, când devin mamele lor înseamnă că au crescut, și-au asumat niște răspunderi, se comportă cum se cade să se poarte niște adulți.
Lumea mă întreabă de multe ori ce anume face o persoană să fie interesantă. Ei bine, eu cred că toți oamenii sunt interesanți dacă știi ce întrebări să le pui și dacă îți acorzi timpul necesar să îi descoperi. Cred că un reporter bun ar trebui să poată deschide cartea de telefoane, să aleagă aleagă un nume la întâmplare cu creionul, să îl sune pe omul respectiv și să găsească o poveste.
