Irvin Yalom pomenea de consilierea filozofică în cărțile sale și mi-am dat seama că, fără să vreau, asta am făcut în ultima vreme. Mi-am găsit alinarea în cărțile de filozofie și am dat peste o mulțime de idei care mă inspiră, mă încurajează și mă fac să fiu un om mai bun. 🙂
foto: Luisa Ene
- Țelul năzuințelor tale, și anume, lipsa oricărei frământări este frumos, măreț și apropiat de zei. Vom căuta deci să aflăm în ce chip sufletul poate urma un drum neted și prielnic și anume cum poate fi el îngăduitor cu sine însuși și cum să se contemple cu plăcere. Această plăcere să nu se sfârșească nicicând: sufletul să se afle necontenit într-o stare blândă, fără să se aprindă vreodată și fără să deznădăjduiască. Aceasta va fi adevărata liniște. Să căutăm în jurul nostru calea spre acest țel.
- Ești nevătămat nu dacă nu primești lovituri, ci dacă ele nu te rănesc. (…) Află deci că un înțelept e mai vrednic de acest nume dacă loviturile primite nu-i fac nici un rău, decât dacă nu primește nici o lovitură. L-aș numi erou pe bărbatul neînfrânt în luptă și nu pe cel dezmierdat de tihnă. (…) Există pietre a căror tărie este neînvinsă de fier; oțelul nu poate fi tăiat, șlefuit și modelat, căci retează lesne orice unealtă. Sunt lucruri care nu pot fi mistuite de foc, ci în mijlocul văpăilor își păstrează tăria și forma. În sfârșit, stâncile pătrund adânc în mare și despică valurile, fără a vădi vreun semn de măcinare. Deopotrivă, sufletul înțeleptului e dârz și adună în el atâta putere, încât nici o vătămare nu îl clintește.
- Dar libertatea nu înseamnă să nu pățești nimic. Ea înseamnă să-ți înalți spiritul deasupra umilirii și să-l faci singurul izvor al bucuriilor tale. Nu trebuie să duci o viață tulburată sau înfricoșată de râsul sau vorbele oricui.
- Viața e destul de lungă și ne-a fost dată din belșug pentru înfăptuirea celor mai înalte lucruri, cu condiția să știm să ne-o chibzuim. (…) Numără clipele când chipul ți-a rămas nepăsător și sufletul neînfricat, vezi care a fost opera ta într-o existență atât de îndelungată. Mai amintește-ți câți oameni ți-au irosit viața fără ca tu să-ți fi dat seama de pagubă. (…) Vă purtați întotdeauna ca și cum ați trăi veșnic, fără să vă amintiți vreo clipă de slăbiciunea voastră, fără să vă gândiți vreodată la timpul care a și trecut. Irosiți vremea ca și cum ați fi stăpânii unor comori nesfârșite, atunci când, de fapt, ziua pe care o dați altcuiva sau o consacrați unei îndeletniciri oarecare este poate ultima din viața voastră. O să auzi pe mulți spunând: ‘La cincizeci de ani mă retrag la odihnă, la șaizeci o să scap de toate îndatoririle’. Dar, la urma urmei, de ce ești așa de sigur că o să trăiești până atunci? Cine îți va îngădui să trăiești atât cât ai hotărât tu? Nu ți-e rușine să-ți păstrezi pentru suflet rămășițele vieții și să-ți consacri pentru cugetare numai acel timp când nu vei mai fi bun de nimic altceva? Cât de târziu este să începi să trăiești atunci când de fapt ar trebui să te pregătești de moarte! Ce nesocotință să uiți că ești muritor și să amâni, până la vârsta de cincizeci sau șaizeci de ani, hotărârile sănătoase și apoi să vrei să începi să trăiești la o vârstă la care numai puțini ajung!
- Fiecare își lasă viața să se distrugă și suferă de dorința viitorului, dezgustat de prezent. Dar ce-l care-și folosește timpul pentru sine, care-și rânduiește fiecare zi ca și cum ar fi viața întreagă, nici nu-și dorește ziua de mâine, nici nu se îndoiește de venirea ei. (…) Tu dispui de ceea ce se află în mâinile Soartei, în timp ce pierzi ceea ce se află în mâinile tale. Viitorul plutește în nesiguranță: trăiește deci în prezent.
- Fiecare fuge mereu de el însuși. Fiecare se urmează pe sine, îngreunat de o tovărășie prea apăsătoare. Prin urmare, trebuie să știm că răul de care suferim nu vine din locurile în care ne aflăm, ci dimpotrivă, dinăuntrul nostru.
- Așadar, să dăm o mai mică prețuire întâmplărilor și să le trăim cu inima ușoară; e mai omenesc să iei în râs viața decât să o jelești.
- Ne îndreptăm spre adevărurile mărețe scoase din întuneric la lumină prin truda altuia; nici un secol nu ne-a fost interzis; la toate avem acces și dacă prin măreția sufletului ne este îngăduit să învingem limitele slăbiciunii omenești, avem o lungă întindere de timp de străbătut. Noi putem să discutăm cu Socrate, să ne îndoim cu Carneade, să ne liniștim cu Epicur, să îmvingem natura umană cu stoicii, să o întrecem cu cinicii. Întrucât ne este permis să participăm la orice secol, de ce n-am ieși atunci din strâmtul și nesigurul curs al vieții, pentru a ne dedica din suflet acestor meditații care sunt veșnice, nesfârșite și comune celor mai nobile spirite? (…) Poți lua de la ei tot ce vrei, nu va depinde decât de tine să te înfrupți din bunurile lor cât ți-e voia. Obișnuim să spunem că n-a stat în puterea noastră să ne alegem părinții, că ne-au fost dați de întâmplare; dar nouă, filozofilor, ne este permis să ne naștem cum vrem. Spiritele cele mai vestite formează familii: alege-o pe aceea din care vrei să faci parte.
