Încep cu o veste importantă pentru mine, pentru că în Timișoara, orașul care înseamnă acasă pentru mine, s-a deschis librăria Cărturești! 🙂
Libăria este amplasată în vechiul spațiu al librăriei Mihai Eminescu, un loc care trezește amintiri dragi multor timișoreni, printre care și eu. Noul Cărturești promite locuitorilor și vizitatorilor orașului susținerea și continuarea tradiției culturale a Timișoarei.
Noua librărie Cărturești își așteaptă cititorii cu peste 8000 de titluri de carte în limba română, printre care se regăsesc bestselleruri celebre și cele mai noi apariții, 4000 de titluri de carte străină, cu accent pe ficțiune în limba engleză și în limba franceză, albume de artă și arhitectură și branduri îndrăgite precum Moleskine, Legami, Oh Deer sau Serax.
Deschiderea librăriei în vecinătatea Operei Naționale din Timișoara marchează și demararea unui parteneriat între Opera Națională Română Timișoara și Cărturești, prin care membrii programului de loialitate Buletin de Cărturești pot beneficia de invitații la concerte și alte evenimente pe baza punctelor de fidelitate acumulate în librărie.
Eu spun că dacă sunteți din Timișoara sau dacă vizitați orașul, trebuie să faceți o „excursie” de câteva ore și la Cărturești. 🙂
Încă o veste tare faina, de data aceasta de la editura Curtea Veche. Prima editură românească ce a avut curajul de a paria pe cărțile de dezvoltare personală, Curtea Veche Publishing, a lansat o revistă online dedicată cărților ce pot schimba vieți, carticheie.ro, un ghid necesar cititorului modern.
Voi știți că eu iubesc mult cărțile de dezvoltare personală și scriu adesea pe blog despre ele. Cred cu tările faptul că, la fel cum spune Iren, fondator al editurii Curtea Veche, cartea potrivită citita la momentul potrivit poate schimba destine.‘
Pentru piața de carte, această trecere spre cărțile de nonficțiune este un semn pozitiv. Toate piețele de carte stau pe fundamentele cărților de nonficțiune – deși literatura este frumoasă și are rolul ei, sănătatea unei industrii și a unei culturi și tot ceea ce învățăm este bazat pe cărțile de nonficțiune.
Barna Némethi
Închei într-o notă mai personală, pentru că vreau să împart cu voi o bucurie. ❤️
Editura Hyperliteratura a scos a treia ediție a cărții Casa din Strada Sirenelor, de Octavian Soviany, care este una dintre cărțile mele preferate. A doua ediție a avut pe coperta 4 un citat din recenzia de pe blogul meu, iar acum, la a treia ediție, citatul apare pe coperta 1, pe ‘fața cărtii’, cum s-ar spune. Acum câțiva ani, când am pornit blogul Cărți, cafea și tutun, nici nu visam la asta: faptul că ceea ce scriu va ajunge pe coperta unei cărți.
Sunt tare mândră de felul în care a crescut acest blog, pentru că asta înseamnă că sunt mulți pasionați de lectură, la fel ca mine. Și că, de ce nu, îi convertesc prin acest blog și pe ‘atei’, și îi fac să citească și să creadă în puterea cărților de a ne face oameni mai buni. Cred că a munci cu sens este cel mai bun lucru pe care îl poți face cu timpul tău, iar eu exact asta fac cu acest blog. ❤️ Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care citiți articolele mele, voi dați sens orelor mele de muncă. 🙂