Vă recomand două cărți care vorbesc despre universul feminin, una dintre ele având un ton motivațional, iar cealaltă ne arată presiunile la care este supusă o femeie în mediul corporatist. Ambele discută despre ipostaza de femeie de carieră, însă din unghiuri diferite. Mi-au plăcut, iar dacă vă tentează să citiți autoare române contemporane, Simona Muscă și Raluca Mihăilă sunt 2 alegeri bune.
Conjugat la feminin, Simona Muscă
Am perceput Conjugat la feminin ca fiind o carte aflată la granița dintre jurnal și carte motivațională. Mi-a plăcut tonul optimist, care te face să crezi că poți reuși orice, atâta vreme cât muncești pentru asta, dar și faptul că discută despre rolurile pe care femeia este nevoită să le joace în societatea actuală, de la femeie de carieră și până la iubită sau mamă. Nu este deloc ușor să găsești un echilibru între toate aceste ipostaze și cred că este un subiect care ar trebui abordat mai des în literatura contemporană românească.
Nu cred că spune nimeni că este ușor să fii femeie în zilele noastre. Cred că acum, mai mult decât oricând, avem atât de multe pălării pe care vrem sau trebuie să le purtăm, încât, nu ne mai ajung zilele sau dulapul. Cred că fiecare dintre noi, își dorește să fie o femeie puternică, independentă. Dar în același timp, o femeie îngrijită, dezirabilă. Și în același timp, o mamă extraordinară și o femeie de carieră. (…) Oh, sunt atât de multe femei într-o femeie!
Conjugat la feminin
Conjugat la feminin este o carte potrivită pentru tine dacă vrei să citești ceva care să te încurajeze și să te motiveze. Are un ton elegant, încurajator, este ușor de parcurs și este un discurs adresat femeilor ambițioase, care vor să obțină cât mai multe de la viață, atât pe plan personal, cât și profesional.
Nu-ți promit epifanii, dar îți pun pe tavă un suflet și-o experiență de viață. Trebuie să te avertizez încă de la început că acesta este un debut. Nu este un roman, nu este o biografie, nu este o carte motivațională. Nu este niciuna dintre acestea, deși ar putea fi o combinație între ele. Nu-ți promit rețete pentru fericire, dar te fac părtaș la poveștile mele, așa cum sunt ele, cu bune și cu mai puțin bune. Am scris despre oamenii care muncesc din greu și despre leneși, despre tineri talentați, despre bunul-simț și bunele maniere, despre nunți și divorțuri, despre amante și iubiri. Am scris uitându-mă în jur în toți acești ani și adunând una câte una ideile pe care ți le împărtășesc aici. Răsfoiește, citește, ceartă-mă, aprobă-mă, scrie-mi!
Simona Muscă
Fragmente
Viața are mai multe uși. Și ferestre. Unii intră pe ușa din spate, umili și nepregătiți pentru ce îi așteaptă. Alții intră printr-o ușă laterală gata, gata să demonstreze de ce sunt în stare. Alții intră aplaudați pe ușa din față, cu onoruri și salve, bucurîndu-se (sau nu?) de ceea ce li se întâmplă. Da, viața nu este corectă, nu există egalitate…
Nu e ciudat cum continuăm să ne numim la fel (Simona, Mihaela, Laura Andrei și așa mai departe) și totuși suntem alți oameni de la an la an, de la experiență la experiență?
Dacă acum celebritățile sunt create exclusiv de media, a existat totuși o vreme când faima unui personaj era considerată recunoașterea legitimă a unei valori atestate. Așadar, eroii erau faimoși pentru curajul sau excepționalul faptelor lor și lăsau semne greu de șters în inimile și gândurile contemporanilor și în istorie. Acum îi înlocuim pe Napoleon și Einstein cu Madonna sau Justin Bieber.
Glasvand, Raluca Mihăilă
Glasvand este o carte care prezintă 35 de ore din viața unei femei de carieră. Cred că în esență, ne arată partea întunecată a vieții profesionale, felul în care de multe ori ne negăm propriul fel de a fi de dragul de a avansa profesional, sacrificând timp, energie și pasiuni pentru a reuși în carieră. Și ne mai arată că dacă noi nu avem curajul să ne desprindem de un mod de viață nociv, uneori viața ne împinge de la spate și ne face să ne reconfigurăm traseul, să ne gândim la ceea ce ne face cu adevărat fericiți. Cred că mulți dintre noi ne vom regăsi în această carte, pentru că zugrăvește foarte bine presiunea din mediul corporatist.
Fragmente
-Păcătos tare Bucureștiul ăsta. Murdar, aglomerat, mulți oameni cu multe mașini.
-Păi puteți să vă mutați în alt oraș, nu?
-Am încercat. Nu merge. E ca țigara spurcată care îți face rău, dar nu poți să n-o aprinzi. Nu pot fără el.
I-am spus că problema în viață nu este că trebuie să negociezi, ci să nu ajungi să negociezi cu cine nu trebuie, cu cei de la care nu ai ce primi și cărora nu simți nevoia să le oferi ceva anume.
Nu cred în Dumnezeu, decât atunci când îmi convine. Ce să-i faci, iei din viață ce ți se potrivește și ce te ajută. Oricum, am ajuns să cred că e prea multă religie în jurul nostru și prea puțină credință.
Nu înțeleg… pleacă, dacă nu îți place ce faci. Schimbă, dacă nu îți place ce ți se întâmplă. Te irosești într-o vizuină cu patru pereți în timp ce te uiți pe geam prin gratii invizibile.
Care suflet? Nu l-am mai întrebat de mult ce mai face și dacă îi este bine. L-am ignorat cu desăvârșire în ultimii…ani.
Cred că este infinit mai ușor să fii tu însuți în fața necunoscuților. Nu ai o miză, nu ți-e teamă că te revezi cu ei și nu simți că trebuie să răiești cu ceea ce ai recunoscut, nu te judecă, pentru că nu știu cine ești.
