Stoic zi de zi: o carte cu citate inteligente despre înțelepciune, perseverență și arta de a trăi

Vă recomand o carte genială, care cuprinde citate înțelepte și încurajatoare, câte unul pentru fiecare zi a anului.

Acum 2000 de ani, Seneca scria ceva ce avea să-mi schimbe modul de a vedea viața și de a relaționa cu cei din jur. Este vorba de un citat stoic, ce sună așa:

Suferim mai mult în imaginație decât în realitate.

Este incredibil și o dovadă clară că în spatele cuvintelor este vorba de magie, faptul că Seneca a reușit să comprime într-o singură propoziție o filozofie profundă, și atât de utilă pentru sufletele noastre. În mai puțin de 10 cuvinte, a exprimat atât de bine ideile după care ar trebui să ne ghidăm în viață, precum: nu are rost să suferim pentru lucruri care s-au întâmplat deja, pentru că nu mai sunt, sau care urmează, pentru că nu s-au întâmplat încă; totul e în imaginația noastră și doar de noi depinde să ne calibrăm sentimentele; experiențele neplăcute sau dureroare prin care trecem sunt de cele mai multe ori insuportabile doar în imaginația noastră – în realitate suntem echipați pentru a le face față mult mai bine decât ne imaginăm; obstacolele din calea fericirii noastre nu sunt problemele în sine, ci felul în care le percepem.

Am scris despre stoicism în nenumărate rânduri pe blog, pentru că este o filozofie care mi-a oferit înțelepciune și încurajare și după care mă ghidez în viață. Pentru că rezonez atât de bine cu ideile stoice, vreau să vă vorbesc despre încă o carte inspirată de stoicism, ‘Stoic zi de zi’, de la Ryan Holiday și Stephen Hanselman. Mi-a plăcut mult și scriu câteva impresii și citate care m-au inspirat și ‘mi-au făcut sufletul să cânte’ (am citit expresia asta recent și îmi place tare mult).

Stoic zi de zi cuprinde citate din filozofia stoică – practic, un citat inspirațional pentru fiecare zi a anului, explicat de către autori. Cum spuneam, eu sunt mare fană a stoicismului, este singura „religie” în care cred, și așa l-am descoperit pe unul dintre autori, Ryan Holiday – prin blogul său despre stoicism, Daily Stoic.
Ryan Holiday a fost numit la un moment dat „unul dintre cei mai mari gânditori ai generației sale” fiind autorul mai multor cărți de succes printre care: Inamicul este ego-ul, Crede-mă, te mint: Confesiunile unui manipulator media, Growth Hacker în Marketing: Un abecedar al viitorului relațiilor publice, marketingului și publicității sau Obstacolul este calea: Arta străveche de a transforma încercările în reușite. În ceea ce îl privește pe co-autorul acestei cărți, Stephen Hanselman, el are o experiență de mai bine de 30 de ani în activitatea editorială activând atât ca librar, editor, cât și ca agent literar. Este absolvent al Harvard Divinity School, unde a primit un master și a studiat intens filosofia la Harvard.

️Nu sunt singura care a găsit consolare în această filozofie, am citit undeva că și pictorul Eugene Delacroix considera stoicismul ca fiind religia lui consolatoare. Iar cea mai bună dovadă a faptului că gândirea stoică funcționează foarte bine și astăzi este faptul că foarte multă lume s-a regăsit în această carte despre stoicism, volumul devenind rapid bestseller Wall Street Journal și USA Today.

Pe scurt, filozofia stoică spune că obstacolele din calea fericirii noastre nu sunt problemele în sine, ci felul în care le percepem. Dar nu rămâne la nivel teoretic, ci merge mai departe prin a ne explica într-un mod practic cum ne putem folosi rațiunea astfel încât să alegem felul în care etichetăm evenimentele din viața noastră, cum reacționăm la ele și cum ne reorientăm. Controlându-ne percepțiile, spun stoicii, putem dobândi claritate mentală. Direcționându-ne corect și just acțiunile, vom fi eficienți. Folosindu-ne și întărindu-ne voința, vom găsi înțelepciunea necesară pentru a face față oricăror încercări.

Cei doi autori îți pun la dispoziție în cele 425 de pagini ale cărții câteva dintre cele mai înțelepte cuvinte din istoria omenirii aparținând stoicilor Marc Aureliu, Epictet și Seneca, dar și lui Musonius Rufus, Cato cel Tânăr sau Zenon. În plus, își propun odată cu această carte să-i readea stoicismului locul cuvenit ca instrument în căutarea stăpânirii de sine, a perseverenței și înțelepciunii: adică acele calități de care oamenii se pot folosi pentru a duce o viață mai bună.

„Controlându-ne percepțiile, ne spun stoicii, putem dobândi claritate mentală. Direcționându-ne corect și just acțiunile, vom fi eficienți. Folosindu-ne și întărindu-ne voința, vom găsi înțelepciunea și perspectiva necesare pentru a face față oricărei încercări care ne iese în cale. ”


Și cum o carte dedicată marilor stoici și filosofiei lor nu poate fi prezentată fără a defini mai întâi stoicismul, să încep cu începutul:

Ce este stoicismul?

Stoicismul este o școală filosofică întemeiată în Atena de Zenon din Citium, la începutul secolului al III-lea î.Hr. Numele provine din cuvântul grecesc stoa, care înseamnă pridvor, fiindcă la început acolo își ținea lecțiile. Această filosofie spune că virtutea (îndeosebi, cele patru virtuți cardinale: stăpânirea de sine, curajul, dreptatea și înțelepciunea) înseamnă fericire, și că cele mai multe probleme ale noastre sunt cauzate de felul în care percepem lucrurile – și nu de lucrurile în sine. Stoicismul ne învață că nu putem controla și nu ne putem încrede în nimic exterior sferei „alegerii noastre raționale”, după cum o numea Epictet, adică abilitatea de a ne folosi rațiunea pentru a alege felul în care etichetăm evenimentele externe, cum reacționăm la ele și cum ne reorientăm.

Stoic zi de zi

Cartea îți va răspunde la întrebări care ne preocupă pe toți în anumite momente din viață precum:

„Care este cel mai bun mod de a trăi?”;

„Cum îmi stăpânesc furia?”; 

„Care sunt obligațiile mele față de semeni?”; 

„Mi-e frică de moarte; de ce?”; 

„Cum fac față situațiilor dificile cu care mă confrunt?”; 

„Cum gestionez puterea sau succesul?”.

Și este structurată pe cele trei discipline esențiale ale stoicismului:

Disciplina percepției (cum vedem și percepem lucrurile din lumea înconjurătoare)

Disciplina acțiunii (deciziile și acțiunile pe care le întreprindem – și cu ce finalitate)

Disciplina voinței (cum facem față lucrurilor pe care nu le putem schimba, cum dobândim o judecată clară și convingătoare și cum ajungem la o înțelegere adevărată a locului nostru în lume).

Fiecare dintre aceste discipline este împărțită apoi în temele ei semnificative, astfel că tu vei descoperi în fiecare lună o trăsătură specifică stoicilor, și fiecare zi îți va oferi o nouă modalitate de a gândi și a acționa. Asta pentru că volumul cuprinde câte o cugetare pentru fiecare zi a anului. Prin aceste cugetări, sunt reprezentate toate domeniile de interes major pentru stoici: virtutea, moartea, emoțiile, conștiința de sine, tăria de caracter, justa acțiune, rezolvarea problemelor, acceptarea, claritatea mentală, pragmatismul, gândirea nepărtinitoare și datoria.

Este o carte pe care o recomand cu căldură și închei cu câteva citate, care să vă arate care este tonul cărții.

Adevăratele nevoi sunt, de fapt, mărunte. Există foarte puține amenințări reale la adresa supraviețuirii tale.

Detaliile banale, cum ar fi urcarea sau coborârea în ierarhie, nu spun nimic despre tine ca persoană. Însă felul cum te porți spune foarte multe în acest sens.

Omul este tras în jos de impulsuri și ridicat de valori.

Locul în care îți poți face treaba, în care poți duce un trai bun, este aici.

Dacă nu-ți dorești nimic, ai totul!

foto: Pinterest

Alte articole pe care le-am scris, despre stoicism

De ce este stoicismul atât de popular și cu ce te ajută

3 cărți de nonficțiune extraordinare, de citit în 2018

Stoicismul, filozofia care te consolează și te ajută să duci o viață echilibrată

Comments

comments

Have your say