Spuneam într-un articol anterior că jurnalele lui Tolstoi se aseamănă cu o carte de dezvoltare personală, iar recent am citit încă o carte care mi-a confirmat părerea.

Tolstoi este un monstru sacru al literaturii universale. Dar înainte de toate, este OM, confruntându-se cu căutările, întrebările, patimile autocunoaşterii şi ale autoperfecţionării specifice naturii umane. Pe tot parcursul cărții, Tolstoi îşi disecă defectele şi caută să găsească soluții pentru a se îmbunătății. Parcă citind frământările sale, nu te mai simţi vinovat pentru defectele tale, dacă până şi un om mare ca el s-a zbătut să devină mai bun. Şi mai ales, te încurajează să devii un om mai bun.

Singura mea credință sinceră era în perfecțiune. Încercam să mă perfecționez intelectual, învățam tot ce mă îndemna viața.

Îmi place enorm Tolstoi și caut să citesc tot ce a scris, iar recent am dat peste Spovedanie, de la editura Herald, o carte cu fragmente din jurnalele sale, unde vorbește despre credință, idealuri și sensul vieții.

Tolstoi analizează întrebările fundamentale ale omenirii în raport cu divinitatea, dorește să afle care este menirea lui în această lume și de ce a fost creat. Ne putem folosi de mărturia sa ca punct de plecare pentru o reflecție sinceră și lucidă asupra credinței și sistemului de valori personale.

💡Tolstoi despre credință în general

Învățătura creștină, acceptată prin încredere și menținută prin presiunea exterioară, pălește încet sub influența cunoștințelor și a experiențelor de viață, contrare învățăturii credinței, iar omul trăiește adesea multă vreme imaginându-și că învățătura credinței care i-a fost insuflată din copilărie încă mai este întreagă în el, când de fapt de mult nu a mai rămas nici urmă de ea.

Credința este forța vieții. Dacă omul trăiește, să creadă în ceva. Dacă nu ar crede că trebuie să trăiască pentru ceva, nu ar trăi.

💡Despre credința lui

Singura mea credință sinceră era în perfecțiune. Încercam să mă perfecționez intelectual, învățam tot ce mă îndemna viața; mă străduiam să-mi perfecționez voința – îmi alcătuiam reguli pe care mă sileam să le respect; mă perfecționam fizic prin fel de fel de exerciții care îmi dezvoltau forța și agilitatea; prin diverse privațiuni, învățam ce înseamnă rezistența și răbdarea. Și consideram că toate acestea înseamnă perfecționare. Punctul de pornire pentru toate celelalte era, se înțelege, perfecțiunea morală; dar curând aceasta a fost înlocuită de perfecțiune în general, adică de dorința de a fi mai bun nu față de mine însumi sau în fața lui Dumnezeu, ci în fața celorlalți oameni.

💡Tolstoi despre idealuri

Toată omenirea trăiește și se dezvoltă pe baza principiilor spirituale, a idealurilor după care se conduce. Aceste idealuri se exprimă în religii, în științe, arte, în formele statalității. Aceste idealuri se ridică tot mai sus, iar omenirea se îndreaptă spre o mai mare fericire. Eu sunt o parte a omenirii, și de aceea misiunea mea este să contribui la conștientizarea și realizarea acestor idealuri ale omenirii.

Citește și alte articole despre Tolstoi aici.

 

Comments

comments