În ultima vreme, m-am apucat să citesc în tot felul de combinaţii bizare, adică:

Romane poliţiste

Romane de dragoste (!!)

Jurnale, memorii

Filozofie

Am redescoperit scriitorii români între timp. Iar cu ocazia asta mi-a revenit pofta de scris. Aşa că azi simt (acuta) nevoie să vorbesc despre două cărţi: Invitaţie la vals şi Scrisoare de dragoste (Drumeş).

Am cam evitat să citesc scriitori români. Adică am citit strict necesar, să am o cvasi-cultură, fără exces de zel. Nu ştiu de ce, mă fascina mai mult probabil să citesc de plimbări prin Londra, de nume şi locuri străine, şi nu de întâmplări din realitatea imediată.

Dar m-am ambiţionat să fac un tur de forţă printre români, aşa că am dat o fugă până la librărie şi m-am ales cu: Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit, Drumeş (menţionate mai sus), Rodica Ojog Braşoveanu, Cianură pentru un surâs. Azi vorbesc de două, adică de Drumeş, nu de alta, dar să mai am ce povesti în următoarele postări. 😀

Un băiat şi o fată se întâlnesc, se iubesc şi se iau.

Aşa începe Scrisoare de dragoste. Pentru mine, un semn cert de poezie e atunci când imi vine mie să învăț ceva pe dinafară. Şi uite aşa s-a întâmplat cu Scrisoare.

Drumeş e un maestru, da, iar filozoafa de mine nu-l citea până acum, pentru că e cheesy.

Reading a good book is like swimming underwater and holding your breath. Zice domnul Fitzgerald şi ştie el ce ştie, doar a scris Gatsby-ul (Marele). Şi cam aşa te simţi cu Scrisoare…

Anda şi Dinu se întâlnesc în tren.

El: Citiţi?

Ea: După cum se vede.

El: Şi nu vă plictiseşte?

Ea: M-ar plictisi mai degrabă… o conversaţie banală cu un necunoscut.

Şi-apoi se îndrăgostesc biensur şi e genial cum citeşti dialogurile dintre ei, dar Drumeş trece în paranteză şi ce gândesc. Apoi her side of the story o afli prin intermediul unor scrisori către o prietenă (prietenă perfect absentă în tot romanul, dealtfel). Apoi delirul şi frământările lui Dinu.

Te face să râzi şi să plângi şi iar să râzi şi iar să plângi.

Iar Drumeş are o pasiune pentru personajele smart, ceea ce e un plus.

Scrisoare de dragoste ar fi fost perfectă dacă nu citeam apoi Invitaţie la Vals. N-ai ce să-i faci, e şi el om. A descoperit reţeta succesului şi merge cu îndârjire pe ea.

Adică: final dramatic, personaj feminin la Litere, vals, scrisori şi scrisorele, inclusiv locurile frecventate. Sunt frumoase amândouă, dar citite la un interval măricel una de cealaltă, ca să nu mai fie asemănările atât de pregnante.

Când mi-a bătut inima cel mai tare: când recunosc străzile pe care se plimbă. Adică zice de Brezoianu, de cutare loc, cutare loc şi-mi tresaltă inima când le recunosc. Şi mi-aduc aminte că primul lucru pe care l-am făcut când m-am mutat în Bucureşti a fost să vizitez strada Mântuleasa, din La ţigănci. E frumos să citeşti despre locuri pe care acum le cunoşti.

Cu alte cuvinte, e minunată. Ca o poezie care curge lin şi nici nu-ţi dai seama când s-a terminat. Lectura ei vine aşa…natural.

Comments

comments