Cum putea să-i spună despre visul său de a avea un „Atelier de reparat zilele”? L-ar fi crezut nebun. Dar el și-ar fi dorit puterea unui vrăjitor plin de bunătate, a lui Gandalf, din „Stăpânul inelelor”, de pildă, astfel încât, la sfârșitul fiecărei zile, să poată îndrepta tot ce fusese greșit, urât, violent, în desfășurarea ei, imprimând un alt curs întâmplărilor, guvernat de bucurii și fericire.

Insula cărților, George Arion

Predomină o melancolie ironică, proprie unui aristocrat care contemplă declinul lumii lui. După încheierea lecturii romanului, această melancolie ironică reverberează încă multă vreme în conștiința noastră. Este sunetul literaturii bune, pe care îl auzim tot mai rar la acest început de secol. (Alex Ștefănescu, în prefața romanului Insula cărților)

Zilele trecute purtam o discuție cu unul dintre artiștii cu care lucrez, Randi, și încercam să îi explic cum categorisesc eu muzica bună. I-am dat o explicație de amator, nu de om care lucrează totuși în industria muzicală de ceva ani buni: muzica bună este, pentru mine, cea care îmi face inima să bată mai tare. Acum, rememorând acea discuție, îmi dau seama că același răspuns îl dau și în privința literaturii bune: literatura bună este cea care îți face inima să bată mai tare. Care te mișcă, te emoționează, te face să trăiești atât de intens pasajele citite, de parcă ai fi și tu parte din carte.

Dacă literatura lui George Arion ar fi muzică, ar merita ovații la scenă deschisă. Citind Insula cărților, am auzit și eu sunetul literaturii bune, după cum spunea Alex Ștefănescu, în prefața romanului. 

Insula cărților & Atac în bibliotecă mi-au adus aminte de ce iubesc de fapt literatura.

Cine ar trebui să citească Insula cărților?

• pasionații de literatură: cartea aceasta este o odă închinată lecturii

• amatorii de romane mistery: te ține în tensiune de la prima până la ultima pagină

• toți cei care vor să se scuture, pentru câteva ore, de prăfuiala și monotonia vieții cotidiene

• iubitorii de poezie: întotdeauna am spus că pentru mine, un semn că citesc poezie este faptul că vreau să învăț fragmente pe de rost, pentru pura mea plăcere. Iar cartea asta merită citită măcar pentru sunetul muzical pe care îl scoate alăturarea cuvintelor care o alcătuiesc.

Despre ce este vorba?

Un bibliotecar pensionar trăiește într-un oraș în care sunt tot mai vizibile semnele dezinteresului față de literatură: bibliotecile sunt tot mai puțin frecventate, anticariatele și editurile dau faliment, cărțile zac nevândute în librării sau sunt puse pe foc, altele sunt folosite pentru un joc barbar. Cu alte cuvinte, apocalipsa cărților, iadul pe pământ. Acest mare cititor primește o și mai groaznică lovitură: familia îi vinde pe ascuns miile de volume pe care le strânsese de o viață.

Soarta îi scoate în cale un miliardar care posedă o bibliotecă uriașă pe o insulă. Acesta îl angajează să îi ordoneze volumele aflate acolo. Popasul pe insula misterioasă îi dezvăluie bibliotecarului un adevăr cutremurător: în acel loc, cu mulți ani în urmă, s-a comis o crimă. Smuls cu brutalitate din universul cărților, eroul încearcă să reconstituie faptele care au condus la tragicul eveniment.

Cine este George Arion?  

George Arion este un scriitor încununat de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar romanele sale au fost traduse în engleză, franceză și rusă. Scriitor prolific, Arion a publicat 17 romane polițiste, 2 volume de proză scurtă, 4 volume de versuri, 1 volum de critică literară, 5 volume de publicistică, 2 scenarii de film și 1 scenariu pentru televiziune, 1 libret de operă, precum și 5 lucrări de teatru.

Fragmente din Insula cărților

De fapt, dacă l-ar lua cineva repede la întrebări, bărbatul s-ar fâstâci, n-ar ști să spună unde îi este domiciliul stabil, în fiecare noapte locuia în ambianța dintr-o altă carte. (…)

Ce mai contează cartea în ziua de azi? Dacă ești fotbalist, vedetă de televiziune sau măcar un bun meseriaș, câștigi mai mult decât un profesor universitar.

Nu sunt puțini filosofii care cred că toate din jur sunt o creație a simțurilor noastre. Ce nu vezi, nu miroși, nu pipăi, pur și simplu nu există.

Le știa și acum acțiunea, personajele- memoria lui fabuloasă funcționase la parametri maximi încă din copilărie în privința cărților. Le citise cu nesaț, ar fi vrut să fie și el la fel de drept, de curajos, de cinstit și de bun ca acești eroi exemplari.

După cum lesne se poate observa, ceea ce s-a petrecut în decursul a mulți ani, noi, povestitorii am comprimat în câteva fraze, mă rog, în mai multe, din nou avem de-a face cu miracolul narațiunilor, în care timpul și spațiul se comportă potrivit voinței autorului, se dilată, se contractă, astfel încât o zi din viața unui personaj ca Leopold Bloom, să zicem, poate fi relatată în 700 de pagini, și cam de tot atâtea pagini a fost nevoie pentru a istorisi întreaga viață a lui Adrian Leverkuhn, iată una dintre minunile literaturii. În privința asta scriitorii au luat-o înaintea fizicienilor, aceștia nu au reușit încă să stăpânească timpul și spațiul așa cum își doresc. (…) În schimb, în universul literar se poate jongla cu tot mai multe reguli, într-o libertate deplină, fiecare secol inventează cu voioșie altele noi, flexibilitatea lor permite realizarea unor efecte surprinzătoare, personajele pot să apară și să dispară cu iuțeala fulgerului, eroi din epoci diferite pot să stea netulburați la taclale, o aceeași întâmplare poate fi povestită diferit, și nimeni nu poate acuza pe altcineva că a oferit o versiune mincinoasă, un protagonist își poate rememora trecutul pornind de la savoarea unei madlene, sau se poate pierde în meandrele propriei lui istorii, nemaiștiind ce este și ce a făcut, victimă a unei amnezii totale. Acesta este farmecul scrierilor literare- mereu imprevizibile, mereu neliniștitoare, mereu atractive.

Iar lui îi era din ce în ce mai rău, dorea să ajungă cât mai repede acasă și să se întindă pe canapea, să bea un ceai fierbinte și să se cufunde în lectură – cel mai potrivit remediu de a uita de boală și de tracasările acestei zile, e de mirare ce virtuți terapeutice au cărțile (…), poate cândva se vor găsi diverse scrieri și în farmacii, și ele se vor cumpăra pe baza rețetelor eliberate de medicii de familie. (…)

Astăzi, dacă îi dăm crezare genialului fizician Stephen Hawking, punând una lângă alta cărțile și publicațiile noi care apar, ar trebui să te miști cu 150 km pe oră ca să ții pasul cu capătul stivei.

Acum, la despărțire, îi spunem eroului nostru în limba care l-a încântat întotdeauna cu sonoritățile ei un simplu VALE!, și ne ascundem prin colțuri, ca să nu ne vadă nimeni cum ne ștergem o lacrimă…

Citește și interviul cu George Arion.

Comments

comments