Vreau să citesc: cu ce să încep?

Sursa: Tumblr

Cred că sunt multe persoane tentate să se apuce de citit, dar nu știu de unde să înceapă. Sigur, sunt nenumărate topuri de ”cărți pe care trebuie să le citești într-o viață”, cele mai bune romane, premii literare te ajută în selecție, precum Man Booker Prize sau Nobel, însă topurile acestea sunt puțin copleșitoare, mai ales dacă ești ”nou” într-ale cititului. Spun copleșitoare, pentru că, de exemplu, dacă eu care poate am citit câteva cărți prin liceu pun mâna pe Joyce, Ulise, pe care îl găsesc în cam toate topurile cu cele mai bune romane ale lumii… mă las de citit! :)) Cu tot respectul pentru Joyce (și credeți-mă, mi-am scris licența din Joyce, îl super-respect :D), dacă eu începeam să citesc Joyce când eram la început, când nu aveam încă o cultură literară în spate mă lăsam păgubașă. Cărțile cele mai bune sunt și cele mai grele, ăsta este adevărul. De aceea cred că este foarte important ca atunci când te bate gândul să citești ceva în loc să te uiți la un film, să alegi ceva care să-ți stârnească interesul pe mai departe, un page-turner, o carte pe care să o citești cu sufletul la gură. Acesta este criteriul principal. Bineînțeles, în lumea elitistă a oamenilor de litere, este o rușine să îți placă ceva comercial, sau cu acțiune. Trebuie să citești 800 de pagini de monolog interior filozofic și să exclami la sfârșit: ah, deșertăciunea demnă de dispreț a existenței!! Doar așa ești om serios, elitist, cult și citit. Să nu care cumva să spui că-ți place Daphne du Maurier sau Jane Austen. Însă cred că tocmai din cauza acestei percepții, că cititul e ceva serios, greoi, anevoios, lumea nu citește destul! De aceea, în această postare, vreau să fac dreptate cititului și să vă spun că este amuzant, relaxant, frumos și plăcut să citești! 

Dacă aceste rânduri v-au trezit cât de cât interesul, mai jos găsiți câteva recomandări de cărți pe care nu le veți putea lăsa din mână și care sunt sigură că vă vor deschide apetitul pentru citit!

  • Dacă vă plac poveștile SF, cu alte lumi și alte vremuri, stilul Game of Thrones, Lord of the Rings sau Star Wars, cartea pe care nu o veți putea lăsa din mână este Dune, Frank Herbert. Să știți că nu e chiar ușoară și este luuuungă! Sunt o serie de 7 cărți, fiecare cu peste 400 de pagini, dar vă promit, vă va ține cu sufletul la gură. Întâmplător, este și cea mai bine vândută serie de cărți SF din istorie.
  • Crime și mister & oameni fucked-up: Colecționarul, de Fowles și Parfumul, de Suskind. Seria lui Stieg Larsson, The Girl With The Dragon Tattoo; Pascal Bruckner, Hoții de frumusețe; Casa de pe țărm (Daphne du Murier); Corp delict (Patricia Cornwell) 
  • Nebunie: Ciuleandra (Liviu Rebreanu); Despre dragoste și alți demoni (Marquez)
  • Proză scurtă: orice de Alice Munro, Eseuri de duminică (C-tin Noica), orice de Aurora Liiceanu, Remember (Mateiu Caragiale), Accidentul (Mihail Sebastian)
  • Pentru a retrăi copilăria & pentru căldură în suflet: Anne Of Green Gables (L. M. Montgomery).

Timpul petrecut citind literatură este un timp bine petrecut. Nu lăsați pe nimeni să vă convingă de altceva! 🙂

Sursa: Tumblr

Comments

comments

2 comments

  1. Bookish - May 31, 2016 1:26 pm

    Am citit şi eu multe dintre cărţile menţionate de tine. Important e să începi de undeva, apoi gusturile cu siguranţă se formează în timp 🙂

    Reply
  2. Sorin - March 21, 2019 11:53 pm

    Zi mi te rog Pt un începător este ok gândire rapida gândire lenta ? Vreau sa fi prima mea carte citită ar fi ok ? Sau este grea de înțeles , mersi

    Reply

Have your say