Foto: Luisa Ene
Împacă-te, deci. Locuiește-ți imaginația și visele cu demnitate. Trage cortina, trezește-ți actorii, coboară acolo- în carlinga sufleorului- unde și pulsează (de fapt) viața ta.
Paul Vinicius, Muscat de inimi sângerii și nadă la mirese, din volumul Eclipsa
Foto: Luisa Ene
Citeam recent o carte, O plimbare prin pădure, în care autorul vorbea despre cele două tipuri de oameni care parcurg celebrul traseu Appalachian Trail din Munții Apalași: integraliști, cei care fac tot traseul și sezonieri, cei care fac traseul pe bucăți. Dacă ar fi să categorisesc felul în care citeam poezie până acum după modelul de mai sus, m-aș fi încadrat la categoria sezonieri, pentru că citeam poezii răzleț, pe bucăți, însă acum, de când am citit Paul Vinicius, am schimbat categoria, mă pot numi integralistă, pentru că a fost pentru prima oară când am citit un volum de poezie cap-coadă.
Eclipsa este un volum pe care nu-l poți lăsa din mână, odată ce te-ai apucat de el. Lectura curge lin și te trimite de la o poezie la alta fără să realizezi. Apropo de felul în care te ține în priză acest volum, Eclipsa poate fi folosit și ca manual de scris smart. Sunt o mulțime de site-uri acum (e la modă) despre arta de a scrie, cum să ții cititorul în priză, cum să scrii persuasiv, cum să faci cititorul să revină sau să îl trimiți la alte texte ale tale și așa mai departe. Eclipsa, publicat în 1999, este foarte actual din acest punct de vedere și toți cei care dau sfaturi sau vor să învețe cum poți scrie persuasiv, engaging, ar trebui să citească acest volum.
Poeziile sunt dispuse smart, cu trimitere la fiecare pagină către continuare, către următoarea, iar la finalul cărții nu găsești descrierea plictisitoare și standard de pe coperta patru, ci găsești texte de la prieteni scriitori de-ai lui Paul Vinicius, care îți recomandă volumul, într-un fel original și atrăgător.
Lăsând la o parte asta, scriitura lui Paul Vinicius este bună. Punct. Te răscolește, îți trezește amintiri, este exact cum trebuie să fie literatura bună: te mișcă.
Seninătatea s-a născut la sat, spune Vinicius în despre seninătate, iar pentru mine chiar așa a fost: seninătatea s-a născut la sat, în vacanțele petrecute la bunici, când am descoperit literatura. 🙂
cu ochii arși de poezie mă ridic
din somn: un fel de dioptrie prin care
privesc eu lumea.
(curriculum vitae, Paul Vinicius, Eclipsa)
Paul Vinicius. Sursă foto: actualitatea.eu
Fragmente de citit și recitit:
tăcerea se pronunță la fel
în orice dialect, în orice anotimp
***
Suntem artiști săraci ai acestei țări de o frumusețe iremediabilă. Pictori, sculptori, scriitori- la mâna osoasă a șansei, în gheara cea neagră a spaimei.
***
Viața și literatura sunt lumi paralele care se amușinează reciproc. Ea (iubita) nici nu a fost (de fapt) pentru tine decât propria ta reprezentare asupra ei. Și de aici începe literatura: adică din grămada de gudron a vieții, prin inimă, cu sânge- această cerneală minunată.
***
chipuri albe ies din cearcăne din groapa de var a dimineții
nopți înnodate la brâul lor, marfare întregi cu alcool
nopți înnodate.
ca un bici peste chipurile lor stă lumina
***
nu depărtarea pe care o așezi între noi te apără
***
trebuie să îți spun că nici acum
nu mi-am îmblânzit trupul de sălbăticia
nopților cu tine, rănilor cu tine
târâșului prin valea seacă a dorinței
***
dă-i un ban inimii mele să îți cânte de leagăn
***
mă alint cu numele ei pe buze
de parcă aș chiar săruta-o
***
ea încă mai locuiește în visele mele.
le developez la lumina roșie a inimii
***
singurătatea mea face abstracție de
îmbulzeala din jur. este o singurătate școlită.
*fragmente din volumul Eclipsa, cartea se poate achiziționa de aici.
Urmează și un interviu cu Paul Vinicius, care a avut amabilitatea de a accepta să stea de vorbă cu mine. 🙂
