Cartea pe care toți pasionații de mister și suspans ar trebui să o citească: Casa din Strada Sirenelor

Forțele de reacțiune! – spuse profesorul Faustin, după ce actrița tăcu. Orice rău pe care îl săvârșim se întoarce împotriva noastră. Mai devreme sau mai târziu, în viața asta sau într-una din viețile viitoare. Natura tinde întotdeauna spre un echilibru perfect.

Casa din Strada Sirenelor, Octavian Soviany

foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene

Octavian Soviany spune că a scris Casa din Strada Sirenelor din plăcerea de a povesti, iar eu spun că am citit Casa din Strada Sirenelor din plăcerea de a asculta povești. 🙂

M-am îndrăgostit de genul mistery & horror de mică, de pe vremea când mă uitam cu tata la Twin Peaks. Tata este pasionat de astfel de povești, obișnuia chiar să inventeze unele, pe care mi le spunea seara, înainte de culcare. Le ascultam cu sufletul la gură, pentru că are darul de a povesti frumos și imaginație bogată. Bineînțeles, acestea nu sunt povești de adormit copiii, dar eu eram fascinată de ele și datorită lor am crescut fără să-mi fie frică de întuneric, de drumuri pe străduțe lăturalnice sau de sunetele stranii pe care fiecare casă le are. De fapt asta cred că a fost cea mai importantă lecție pe care am primit-o de la tata: să fiu puternică și să nu mă tem de nimic. Cum ar spune Beyonce, într-una din piesele mele preferate, Daddy Lessons,

Came into this world
Daddy’s little girl
And daddy made a soldier out of me.

Tata mi-a deschis apetitul pentru astfel de povești, iar cu timpul a ajuns să fie genul meu preferat, din mai multe motive. Pentru că îmi place să citesc povești total diferite de viața mea de zi cu zi, care mai scutură din prăfuiala rutinei și din plictiseală, dar și pentru că am devenit dependentă de adrenalina pe care ți-o dă lectura unei povești de suspans bine scrise.

Când a venit curierul cu Casa din Strada Sirenelor am sărit în sus de bucurie, pentru că este o carte exact pe gustul meu.

Am un test prin care îmi dau seama dacă o carte din genul mistery & horror este bună: dacă ghicesc deznodământul sau nu. Ghicesc foarte des, pentru că am citit cam tot ce se poate citi de acest gen, fără să pun la socoteală nenumăratele filme de groază. Și din păcate mulți autori ai acestui gen cad în păcatul de a fi previzibili. Casa din Strada Sirenelor a trecut cu brio acest test, ba mai mult, m-a ținut în tensiune până la final. Am citit-o într-o singură seară, fără întrerupere (în afară de nelipsita pauză de țigară), pentru că nu este genul de carte de care te poți desprinde prea ușor, odată ce te-ai apucat de citit. Este de ajuns să vă spun că m-am apucat să citesc pe la 12 noaptea, plănuiam să citesc o jumătate de oră înainte să adorm, dar acea jumătate de oră s-a prelungit pe nesimțite în câteva ore bune, către dimineață, când am terminat cartea. Nu am putut lăsa cartea din mână, deși știam că dimineață, la prima oră, trebuie să plec la birou.

Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece cunoscuți. Firi contrastante, indivizi cu preocupări total diferite, aceștia încep să-și depene amintiri inexplicabile din trecutul lor, pornind de la articolul din presă al unuia dintre invitați, care aborda decizia Bisericii Ortodoxe de a refuza înmormântarea creștinească pentru cei ce aleg să fie incinerați. Urmează o noapte înțesată de istorisiri care îți dau fiori, pline de esoterism sau spiritism, la limita dintre mister și horror, vieți anterioare, prezențe spectrale, sindromul Lazăr și alte întâmplări ieșite din comun, în care ceva cu toul neașteptat se petrece cu unul dintre personaje, punând sub semnul întrebării întregul scop al serii, aparent obișnuite. (Hyperliteratura)

Lăsând la o parte suspansul, personajele sunt bine construite, iar dialogurile curg natural, te fac să te simți de parcă ești acolo, într-o seară friguroasă, în casa de pe Strada Sirenelor. Mi-a plăcut mult felul în care Soviany descrie unul dintre personaje, profesorul Faustin, menționându-i și zodia. Nu am mai întâlnit o descriere în care să fie menționată zodia, sau cel puțin nu îmi aduc aminte, dar m-a surprins plăcut, pentru că simți că vorbește despre un om real, palpabil. De câte ori nu aud în conversații de zi cu zi, ce zodie ești? 

Avea o frunte înaltă, o pereche de sprâncene stufoase, de sub care te săgetau niște ochi negri și pătrunzători, și o gură nervoasă, cu buza de sus poate puțin prea plină, ceea ce îl trăda pe nativul din zodia Vărsătorului.

Pasiunea lui Faustin pentru zodii, esoterism și povești supranaturale m-a fascinat de la primele pagini, iar descrierile casei vechi în care locuia sunt cireașa de pe tort. Cum ar spune Pius Brînzeica, unul dintre personajele romanului, nu cred în superstiții și le combat de câte ori mi se ivește ocazia, dar ascult întotdeauna cu mare plăcere asemenea povești. Și vă garantez că și voi veți asculta cu mare plăcere poveștile din Casa din Strada Sirenelor

***

– Învățăturile indiene despre reîncarnare mi s-au părut întotdeauna mai compatibile cu ideea unui Dumnezeu drept decât credința creștină în paradis și infern- își urmă gândul Titus Ciumara.

– Hindușii- se grăbi să adauge amfitrionul- au de altfel un argument destul de solid pentru a respinge aceste credințe. Ei consideră că un om nu poate comite într-o viață decât un număr finit de fapte bune sau rele și, prin urmare, ar fi nedrept să primească, în schimbul lor, beatitudinea sau damnarea veșnică. Și știm de asemenea că primii scriitori creștini, cum ar fi bunăoară Origen, au susținut ideea metempsihozei, afirmând că fiecare suflet se reîncarnează de câte ori este nevoie pentru a ajunge la desăvârșirea spirituală, adică la Mântuire. Biserica a condamnat această învățătură și e lesne de înțeles de ce: dacă oamenii se puteau mântui doar prin propriile puteri, serviciile ei ar fi devenit inutile și ar fi încetat să mai fie o putere lumească.

***

– Forțele de reacțiune! – spuse profesorul Faustin, după ce actrița tăcu. Orice rău pe care îl săvârșim se întoarce împotriva noastră. Mai devreme sau mai târziu, în viața asta sau într-una din viețile viitoare. Natura tinde întotdeauna spre un echilibru perfect. 

***

– Nu mi-e rușine să mărturisesc- își începu povestea Leonida Lascaris- că, din copilărie și până acum, singura mea pasiune au fost banii. Părinții mei nu erau niște oameni prea înstăriți și, deși nu trăiau în mizerie, se confruntau adesea cu lipsuri ce se simțeau și pe pielea mea de copil. Când mă scoteau uneori, în serile de duminică, la o scurtă plimbare pe Calea Victoriei, mă uitam cu jind la vitrinele luminate, în care se răsfățau tot felul de lucruri scumpe, pe a căror măsură nu erau banii puțini ai părinților mei, priveam cu invidie la forfota automobilelor și la trecătorii frumos îmbrăcați, la perechile elegante care intrau sau ieșeau de la Capșa, așa că am înțeles încă de copil că singurul lucru important în lumea asta este banul. Mi-am dorit să am bani și am avut în cele din urmă.  

*fragmente din Casa din Strada Sirenelor, Octavian Soviany.

foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene

Octavian Soviany este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani. După succesul obținut cu romanele Viața lui Kostas Venetis sau Moartea lui Siegfried,  revine cu un proiect în care misterul și povestirile stranii trimit cititorul într-un tărâm al supranaturalului și al unor întâmplări aproape mistice, într-un stil demn de cel al scriitorilor clasici ai literaturii universale. (Hyperliteratura)

foto: hyperliteratura.ro
foto: hyperliteratura.ro

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *