Cum e să-ți construiești o casă cu mâna ta și să te muți în pădure: Walden

Reading Time: 4 minutes

Între anii 1845- 1847, călătorul rătăcit pe malurile lacului Walden, din apropiere de Concord, statul Massachusetts, îl putea întâlni, cu puțin noroc, pe Henry David Thoreau, trăind singuratic și auster într-o colibă rustică, ridicată cu propriile mâini, în mijlocul pădurilor pe atunci neexplorate, ce acopereau colinele Noii Anglii.

Introducere WaldenHenry David Thoreau

Casa construită de Henry pe malurile lacului Walden, din statul Massachusetts.

Într-o zi, Henry David Thoreau a decis să își construiască o casă cu propriile mâini și să se retragă acolo pentru o perioadă. A găsit locul, pe malurile lacului Walden, din statul Massachusetts, iar timp de doi ani a locuit acolo, ducând o viață simplă și retrasă. În timpul ăsta, scriitorul a făcut o incursiune în propriul suflet, a scris o carte, Walden, și a învățat cum să trăiască singur, să își construiască un adăpost, și să își procure cele necesare supraviețuirii.

Ce a descoperit Henry David Thoreau în urma acestui experiment? Că poți trăi bine și fără luxul pus la dispoziție de societatea modernă, dar mai ales, că te poți descurca singur și că mulțumirea de sine, fericirea și buna-dispoziție țin doar de tine însuți.

Să duci o viața simplă, să fii autosuficient, să nu cauți cu disperare compania celorlalți, să te îndrepți către valorile profunde ale vieții (scris, citit, timp petrecut în natură). Să întorci spatele frivolităților și lucrurilor superficiale care ne înrobesc și ne provoacă anxietate. 

Cartea lui Henry David Thoreau este scrisă în tonul unui jurnal și povestește experiențele din acești doi ani, motivele care l-au împins să facă asta, dar și revelațiile pe care le-a avut în tot acest timp.

Sună pompos, dar cartea asta te face să te gândești la marile întrebări ale vieții, să îți chestionezi stilul de viață, felul în care îți petreci timpul și scopurile pentru care te lupți zi de zi.

foto: Luisa Ene

Câteva idei de reținut:

Despre cercul vicios în care trăim: irosim timpul doar cu munca, pentru a acumula lucruri materiale, uitând să ne bucurăm cu adevărat de viață

Cei mai mulți oameni, din cauza ignoranței și a greșelii, sunt atât de preocupați cu pretinsele griji și muncile inutil de grele ale vieții, încât fructele ei cele mai bune nu pot fi culese de ei. Degetele lor, din cauza trudei excesive, sunt prea neîndemânatice și tremură prea mult. De fapt, muncitorul nu are răgaz pentru o adevărată integritate de zi cu zi; el nu-și poate permite să întrețină cele mai omenești relații cu oamenii, căci munca lui nu ar mai fi apreciată pe piață. El nu are timp să fie altceva decât o mașină.

Opinia publică vs. părerea omului despre el însuși

Opinia publică este un tiran slab în comparație cu părerea noastră personală. Părerea omului despre sine este cea care determină, sau mai degrabă indică, destinul lui.

Lux vs. dificultăți materiale

Cele mai multe dintre luxurile și multele dintre așa-zisele plăceri ale vieții, nu numai că sunt indispensabile, ci sunt adevărate piedici în calea elevării omenirii. În privința luxurilor și plăcerilor, cei mai înțelepți au dus totdeauna o viață mai simplă și mai plină de lipsuri decât cei săraci. Filozofii antici, chinezi, hinduși, persani și greci erau o clasă decât care nimeni nu era mai sărac în bogății exterioare și nimeni mai bogat în cele interioare.

Modă

Să-și amintească cel care are de lucru că scopul îmbrăcăminții este în primul rând menținerea căldurii vitale și, în al doilea rând, în acest stadiu al societății, să acopere goliciunea și că poate judeca ce muncă necesară trebuie făcută fără a-și mări garderoba. (…) Nici un om nu a scăzut vreodată în ochii mei pentru că avea un petec pe haine; și totuși, sunt sigur că, de obicei, e mai mare dorința de a avea haine elegante sau cel puțin curate decât a avea o conștiinșă sănătoasă.

Să-ți sculptezi propria viață

Nu cunosc fapt mai încurajator decât neîndoielnica abilitate a omului de a-și înălța viața prin strădanii conștiente. E ceva să poți picta un anumit tablou sau să sculptezi o statuie și să faci astfel câteva obiecte frumoase; dar este mult mai glorios să sculptezi și să pictezi chiar atmosfera și mediul. Cea mai înaltă artă este cea de a afecta calitatea zilei.

Despre cărți și citit

Nu-i de mirare că Alexandru cel Mare a purtat Iliada cu el în expedițiile sale într-o casetă prețioasă. Cuvântul scris este cel mai ales dintre relicve. (…) Cărțile sunt bogăția tezaurizată a lumii și moștenirea demnă a generațiilor și a națiunilor. Autorii lor sunt o aristocrație firească și irezistibilă în orice societate și mai mult decât regii și împărații, exercită o influență asupra omenirii. După ce negustorul analfabet și poate disprețuitor își câștigă prin îndrăzneală și hărnicie independența și confortul cuvenit și este primit în cercurile bogăției și eleganței, în cele din urmă se întoarce în mod inevitabil către acele și mai înalte, dar încă inaccesibile cercuri ale intelectului și geniului și își dă seama de imperfecțiunile culturii sale și de vanitatea și insuficiența tuturor bogățiilor sale.

Cei mai mulți oameni au învățat să citească doar pentru a respecta o simplă conveniență, după cum au învățat să socotească; dar despre cititul ca un nobil exercițiu spiritual știu puține. (…) Cred că, după ce am învățat literele, ar trebui să citim tot ce există mai bun în literatură. Un om, orice om, s-ar abate mult din drum ca să culeagă un dolar de argint, dar iată cuvinte de aur, rostite de cei mai înțelepți oameni și totuși am învățat să citim numai până la lectura ușoară.

Despre singurătate

Aveam cel puțin avantajul, în acest mod de a trăi, față de cei care erau obligați să îți caute distracțiile, societatea și teatrul prin strădanii, că propria viață îmi devenise distracția și nu înceta niciodată să fie nouă.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *