O carte care îți arată că fericirea este la picioarele tale: Născuți pentru a alerga

În iarna lui 2003 un jurnalist american citește într-un ziar local din Mexic despre un om care aleargă între 24 și 48 de ore non-stop. Superman?! Nu, un indian din tribul Tarahumara. Citiți povestea aici.

Christopher McDougall, jurnalist reputat care a scris pentru majoritatea publicațiilor importante din SUA, precum The New York Times, Esquire sau Men’s Health, pornește în căutarea tribului de super-alergători, Tarahumara. Indienii acestui trib din Mexic exersează de secole întregi tehnici care le permit să alerge sute de kilometri. McDougall vrea să îi găsească și să afle secretul lor: cum reușesc acești oameni să alerge sute de kilometri, zile în șir? Călătoria îl poartă în izolatul și periculosul Canion al Cuprului, iar pe parcurs învață nu doar despre alergat, ci și despre un stil de viață senin și cumpătat.

foto: Luisa Ene

Cartea Născuți pentru a alerga m-a atras din mai multe motive:

  • iubesc să alerg, este singurul „sport” pe care îl practic. Plus de asta, Haruki Murakami spunea în Meseria de romancier că leacul lui purificator este alergatul și îl practică de 30 de ani. Când unul dintre cei mai mari scriitori contemporani îți spune să alergi, păi alergi. nu?! 🙂
  • am citit undeva că tribul Tarahumara, despre care este vorba în carte, aleargă sute de km non-stop. Nu puteam să ratez o carte despre acești super-oameni.
  • îmi place enorm să călătoresc, iar când nu fac asta, citesc despre călătorii. Când am auzit că această carte mă poartă prin Deșertul Mojave și Canionul Cuprului, am fost cucerită instant.

Christopher McDougall pornește în căutarea tribului Tarahumara, iar cu ajutorul lui Caballo Blanco, un cowboy singuratic care trăiește împreună cu acest trib, reușește să ajungă la ei. Jurnalistul descrie călătoria cu talent și pasiune, iar peisajul din carte se schimbă cu repeziciune, de la laboratoarele Universității Harvard la munții sălbatici din California, de la pădurile din Idaho la văile aride din Deșertul Mohave, pentru a se încheia triumfal cu „casa” tribului Tarahumara – Canionul Cuprului din Mexic.

Cine sunt indienii Tarahumara?

Un trib care trăiește izolat, în Mexic, în Canionul Cuprului. Sunt renumiți pentru excelenta lor condiție fizică și anduranța la alergat.

Potrivit istoricului mexican Francisco Almada, un campion tarahumara a alergat odată șapte sute de kilometri, echivalentul unei curse de jogging între New York și Detroit. Alți alergători tarahumara au reușit să alerge aproape cinci sute de kilometri fără oprire. (…) În 1971, un fiziolog american care s-a avântat în Canionul Cuprului a fost atât de impresionat de performanțele atletice tarahumara, încât a trebuit să meargă 2.800 de ani înapoi pe firul istoriei antropologice pentru a găsi un termen de comparație. „Probabil că de la spartani încoace nici un alt popor nu a atins o condiție fizică atât de remarcabilă.”, a concluzionat dr. Dale Groom când și-a publicat studiul în American Heart Journal. Totuși, spre deosebire de spartani, tarahumara sunt la fel de pacifiști ca Buddha; ei nu își utilizează super-puterile pentru a agresa, ci pentru a trăi în pace cu ceilalți. (…) Numele lor real este raramuri – Cei care aleargă. Au fost botezați „tarahumara” de către conchistadorii care nu înțelegeau limba tribului.

Cu ce am rămas din cartea asta?

  • Născuți pentru a alerga m-a făcut să înțeleg că secretul fericirii se află la picioarele noastre 🙂
  • mi-a arătat ce înseamnă curajul, determinarea și perseverența.
  • mi-a (re)trezit pofta de alergat. Dacă sunteți într-o perioadă în care aveți nevoie de un imbold pentru a face sport, vă sfătuiesc să citiți această carte, E foarte motivantă.
  • mi-a arătat cum o viață simplă îți poate aduce serenitatea și liniștea după care tânjești.

Fragmente

Mi se părea că e ceva profund uman în modul în care alergarea unește două dintre sentimentele noastre primare: frica și plăcerea. Alergăm atunci când ne este frică și alergăm când suntem fericiți. Fugim departe de problemele noastre și fugim după câteva clipe de fericire.

În fiecare dimineață, în Africa se trezește o gazelă. Ea știe că trebuie să alerge mai repede decât cel mai rapid leu, altfel va muri. În fiecare dimineață, în Africa se trezește un leu. El știe că trebuie să alerge mai repede decât cea mai înceată gazelă, altfel va muri de foame. Nu contează dacă ești leu sau gazelă, atunci când răsare soarele ai face bine să alergi.

În limba tarahumara se face referire la oameni în două moduri: raramuri, cei care fug de necazuri, și chabochis, cei care aduc necazurile.

Concursul rarajipari este inima și sufletul culturii tarahumara. (…) La răsăritul soarelui, cele două echipe se aliniau la start, între trei și opt alergători de fiecare parte. Echipele alergau de-a lungul unui traseu destul de lung, lovind mingea în sprint, ca fotbaliștii. Concursul dura douăzeci și patru sau chiar patruzeci și opt de ore, în funcție de cum se stabilise în noaptea precedentă. Iar concurenții nu aveau voie să se oprească pentru a-și trage sufletul, să se relaxeze sau să încetinească ritmul. Noi spunem că rarajipari este jocul vieții, mi-a spus Angel. Nu știi niciodată cât de greu va fi. Nu știi niciodată când se va sfârși. Nu-l poți controla. Poți doar să te adaptezi. (…) Pentru a face față unei asemenea provocări, trebuie să demonstrezi toate virtuțile unui tarahumara: putere, răbdare, cooperare, spirit de echipă, dedicare și perseverență. Și înainte de toate, trebuie să-ți placă să alergi.

Dar da, insista Ann, alergarea este romantică: și nu, bineînțeles că prietenii ei nu aveau cum să înțeleagă asta, pentru că nu simțiseră niciodată această libertate. Pentru ei alergarea însemna o cursă mizerabilă de trei kilometri, motivată doar de ideea de a intra în niște blugi de mărimea S: te urci pe cântar, te deprimi, îți pui căștile pe urechi și duci corvoada până la capăt. Dar nu poți alerga așa. (…) Dacă te relaxezi suficient de mult, corpul tău devine atât de familiar cu ritmul legănat al alergării încât aproape uiți că te miști. Și odată ce atingi acea stare de ușoară plutire, poți să spui că șampania este servită sub clar de lună.

Tipii aceștia nu iubeau doar competiția, ci și senzațiile tari pe care ți le oferă explorarea limitelor propriului corp. Zeul Ultramaratonului, Scott Jurek, rezumase credo-ul neoficial al noului val cu un citat din William James, pe care îl avea în semnătura de e-mail: Dincolo de oboseala extremă, putem descoperi vaste rezerve de liniște și putere, pe care nu am visat vreodată că le posedăm; surse de forță încă neexploatate pentru că nu am încercat niciodată să depășim obstacolul propriului corp.

foto: Luisa Ene

3 citate scurte și faine, numai bune de shareuit ♥

Mi se părea că e ceva profund uman în modul în care alergarea unește două dintre sentimentele noastre primare: frica și plăcerea. Alergăm atunci când ne este frică și alergăm când suntem fericiți. Fugim departe de problemele noastre și fugim după câteva clipe de fericire.

Ești mai puternic decât crezi că ești și poți face mai mult decât crezi că poți face. (motto-ul Ultramaratonului Leadville)

Dincolo de oboseala extremă, cu ajutorul alergatului putem descoperi vaste rezerve de liniște și putere, pe care nu am visat vreodată că le posedăm; surse de forță încă neexploatate pentru că nu am încercat niciodată să depășim obstacolul propriului corp.

 

Comments

comments

Have your say