Terapie pentru suflet: Marcus Aurelius și filozofia stoică  

Arta de a trăi este mai asemănătoare cu arta luptelor decât cu cea a dansului, prin faptul că trebuie să stai bine pe picioare, fără să cazi și pregătit pentru tot ceea ce ți se ivește în cale, chiar neprevăzut.

Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși

foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene

Să spunem că ai un grup de 20 de prieteni, fiecare cu viața, cunoștințele, pasiunile și experiențele sale. Dintre toți acești prieteni, ai unul care se diferențiază net de restul, fiind (aproape) atotcunoscător, matur, echilibrat, de succes, plin de compasiune și gata să-ți fie alături oricând, mai ales la greu. Din acest grup, la care dintre prietenii tăi apelezi atunci când ai ceva pe suflet?

Înlocuiește acest prieten atotcunoscător cu o carte de filozofie stoică: Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși. Adresează-te cărții precum te adresezi unui prieten, atunci când grijile și întrebările te năpădesc. Pune-i întrebări:

Cum să comunic mai eficient cu cei din jur?

Care sunt aspirațiile mele și cum să le îndeplinesc?

Ce este iubirea și cum o pot obține? Odată ce am obținut-o, cum să o păstrez?

Banii și faima aduc fericirea?

Iar lista întrebărilor poate continua la nesfârșit.

Vei primi răspunsuri, vei primi consolare și îndrumare.

Principalul rol al filozofiei este de a răspunde durerii din sufletul nostru, doar că majoritatea dintre noi am uitat asta și o privim ca pe o disciplină pompoasă, deloc accesibilă sau pragmatică. Percepția despre filozofie nu a fost însă întotdeauna așa.

La începuturile acestei discipline, în Roma și Grecia antică, filozofia era văzută drept terapie pentru suflet, o unealtă practică ce te ajuta să te cunoști și să trăiești împăcat cu tine însuți și cu viața ta.

Filozofii de atunci, precum Epicur, Platon, Seneca, Marcus Aurelius, erau interesați de viața de zi cu zi și de dezvoltarea personală. Această atitudine a continuat până în secolul XIX, cu filozofi precum Montaigne, Schopenhauer, Nietsche, apoi, în secolul XX, s-a produs o schimbare. Filozofia a încetat să mai fie un prieten de nădejde la care apelăm în viața de zi cu zi, și a devenit prea academică, prea desprinsă de realitate. Lucrurile interesante despre cum să trăim, cum lucrează mințile noastre, cum să comunicăm, au început să fie discutate cu precădere de psihologie. De fapt, Freud, tatăl psihanalizei, declara în repetate rânduri că el se consideră filozof.

În aceste condiții, mai este relevantă în prezent, filozofia de tip terapie pentru suflet, practicată până în secolul XX?

Tim Ferris, un influencer pe care îl urmăresc cu religiozitate, spunea la un moment dat că dacă iei cartea lui Marcus Aurelius și înlocuiești numele de persone și locuri cu unele contemporane, ai impresia că citești o carte contemporană. Asta pentru că Gânduri către sine însuși este atemporală, iar gândurile și sfaturile pe care le exprimă oglindesc trăirile zilelor noastre.

Opera lui Marcus Aurelius este departe de a fi un tratat complicat de filozofie, ci este o culegere de exerciții spirituale pe care acesta le-a notat în jurnalul său.

Aceste tehnici ale sinelui, precum examenul de conștiință, meditația asupra condiției umane, terapia pasiunilor, stăpânirea de sine, îndeplinirea îndatoririlor, aveau drept scop, în concepția filozofilor stoici, formarea unei perspective veridice asupra propriei persoane, modificarea discursului interior, atingerea perfecțiunii acțiunilor morale, alungarea fricii de moarte și dobândirea liniștii sufletești.   

Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși, Studiu introductiv

Michel Foucalt vorbea despre această preocupare de sine în lucrările sale, explicând că atitudinea asta este o încercare de a ne modela sinele, dar și o serie de practici prin care ne luăm în îngrijire pe noi înșine, încercând să ne schimbăm în (mai) bine și să vedem lumea cu alți ochi.

Cartea lui Marcus Aurelius este una dintre cele mai reprezentative cărți ale filozofiei și totodată un manual practic care te ajută să îți trăiești viața cu eleganță, decență și bucurie.

foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene

Despre viață și efemeritatea ei

Chiar dacă ți-ar fi dat să trăiești trei mii de ani, și tot atâția ani de zece mii de ori, amintește-ți totuși că nimeni nu pierde o altă viață decât cea pe care o trăiește și nici nu trăiește altă viață decât cea pe care o pierde. Așadar, viața cea mai lungă și viața cea mai scurtă înseamnă același lucru; căci prezentul este egal pentru toți și timpul care se pierde este, așadar, egal. De fapt, nimeni nu ar putea să piardă nici trecutul, nici viitorul; cum ar fi posibil să i se ia cuiva ceea ce nu are? Trebuie deci să-ți aduci aminte întotdeauna de aceste două principii: primul, că toate lucrurile au din eternitate același aspect și revin în cerc, și nu este nici o diferență dacă cineva va vedea aceleași lucruri o sută de ani, două sute de ani sau un timp infinit; al doilea, că și cel cu o viață lungă, și cel care moare în cel mai scurt timp suferă aceeași pierdere, fiindcă prezentul este singurul de care omul poate fi lipsit, pentru că numai pe acesta îl are și nu poate să piardă ceea ce nu are.

Eliberându-se din lanțurile destinului, facultatea ta intelectivă să poată trăi curată, independent și pe cont propriu, înfăptuind cele conform dreptății, dorind evenimentele și spunând adevărul; dacă, spun, îndepărtezi de partea conducătoare a sufletului tău tot ceea ce provine de la înclinația pasională, tot ceea ce se găsește înainte sau după momentul prezent, vei face din tine însuți, cum spune Empedocle, o sferă rotundă care se bucură de fericita sa unicitate, având grijă să trăiești numai ceea ce trăiești, adică prezentul, și atunci vei putea să trăiești ceea ce îți rămâne până la moarte, fără nici o tulburare, cu bunăvoință, în armonie cu propriul tău suflet. 

Să vezi frumusețea fiecărui lucru și fiecărei ființe

Și spicele care se apleacă la pământ, pielea de pe fruntea leului, balele care curg din gura mistreților și încă multe altele, care, dacă le-ar aprecia cineva în ele însele, deși sunt departe de un aspect frumos, totuși, datorită faptului că sun t consecințe ale legilor naturii, adaugă frumusețe și fascinează; de aceea, dacă cineva are un simț ascuțit și o gândire profundă, nu va găsi aproape nimic care să nu se prezinte într-o oarecare măsură atrăgător. (…) Chiar și în cazul unei bătrâne sau al unui bătrân, acesta va putea, cu ochii săi de înțelept, să observe o oarecare vigoare și o frumusețe a vârstei, la fel cum, în cazul copiilor, va remarca farmecul acestora.

Problemele provin din judecata noastră interioară: fă din sufletul tău o fortăreață

Lucrurile nu ating sufletul, ci se mențin în afara lui, nemișcate, în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară. Toate aceste lucruri pe care le vezi se vor transforma, în timp, și nu vor mai fi. Gândește-te tot timpul la câte transformări ai asistat tu însuți. Lumea este alterare, viața- părere.

Când lucrurile care te înconjoară te constrâng, ca să zic așa, să te zbuciumi foarte tare, întoace-te repede în tine însuți și nu-ți ieși din ritm mai mult decât este necesar.

Adu-ți aminte că partea conducătoare a sufletului este invincibilă, când se întoarce către sine se mulțumește cu ea însăși, nefăcând nimic din ceea ce nu vrea. (…) Intelectul eliberat de pasiuni e o fortăreață, căci omul nu are nimic în el mai întărit, în care, dacă se refugiază, pentru restul zilelor sale rămâne de neînfrânt.

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face

Mijlocul cel mai bun pentru a te apăra de cei care îți fac rău: să nu le semeni.

Sapă în interiorul tău. În interiorul tău este izvorul binelui și întotdeauna are puterea de a țâșni, dacă ai să sapi întotdeauna.

Fii puternic și pregătit pentru orice îți rezervă viața

Arta de a trăi este mai asemănătoare cu arta luptelor decât cu cea a dansului, prin faptul că trebuie să stai bine pe picioare, fără să cazi și pregătit pentru tot ceea ce ți se ivește în cale, chiar neprevăzut.

Găsește soluții la probleme, nu te lamenta

Castravetele este amar? Aruncă-l! În drum sunt mărăcini? Ocolește-i! Este de ajuns. Nu mai adăuga: De ce se întâmplă acestea în viața mea?

Despre relațiile cu oamenii din jur

Oamenii sunt născuți unul pentru altul. În consecință, ori îi educi, ori îi suporți.

*fragmente din Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși. Cartea se poate achiziționa de aici.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *