Marguerite Yourcenar spunea că nu ne schimbăm, ci devenim mai profunzi. Iar Andre Gide îl îndemna pe fiecare să-și urmeze panta lui, cu condiția s-o facă urcând. Atunci când voința se îmbină cu inteligența, omul devine un animal frecventabil.
Éric-Emmanuel Schmitt, Concert în memoria unui înger, Jurnal de scriitură
Sursă foto: http://www.evantaiulmemoriei.ro/
Pe Éric-Emmanuel Schmitt l-am descoperit recent și am mai vorbit despre el într-o postare anterioară. Îmi place foarte mult, iar surpriza cu acest volum de nuvele este partea de final, ce cuprinde un fragment din jurnalul care a însoțit scrierea acestei cărți.
Ca de obicei, nu mai trăiesc. Scrisul a pus stăpânire pe mine și a suspendat tot ce nu are legătură cu el. Pus între paranteze, sunt numai un scrib, o mână pusă în slujba unei urgențe: personajele care vor să existe, povestea care dorește să își afle cuvintele.
Concert în memoria unui înger a fost premiat în 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă și cuprinde 4 nuvele, dintre care mi-e greu să aleg una care să spun că este preferata mea. Toate sunt emoționante, răvășitoare, se citesc cu sufletul, nu cu ochii.
Tema centrală, care străbate cele 4 nuvele ca un fir roșu, este lupta dintre binele și răul care sălășuiesc în sufletele noastre, care preiau pe rând, controlul asupra noastră. Concluzia cu care am rămas îmi aduce aminte de o afirmație a lui Patrice, din timpul unui concert: există atât de multă răutate în cei mai buni dintre noi și atât de multă bunătate în cei mai răi dintre noi. Totul este relativ în definitiv, e o luptă continuă între părțile noastre rele și bune. Dar ne putem schimba, oare, cu adevărat, din bine în rău și invers?
- Schimbă-ți destinul, Karim. Un hoț poate să devină cinstit, un asasin să înțeleagă ce rău a făcut și să nu mai repete isprava. Karim, deși ai debutat cu vandalism, tâlhării, stricăciuni și trafic de heroină, asta nu înseamnă că nu te poți îndrepta. Dovada- îți este silă de tine. Unul cu adevărat rău consideră că este bun. La fel, tâmpiții nu știu că sunt tâmpiți. Tu, iartă-mă, ai trecut la nivelul superior. Am încredere în tine, Karim.
- Când devenim cei care trebuie să fim? În tinerețe sau mai târziu? În adolescență suntem în mare măsură creați, în ciuda temperamentului și a inteligenței, de educație, de mediu, de părinți; adulți, ne creăm pe noi înșine prin alegerile pe care le facem.
- Este voința suficient de puternică pentru a transforma temperamentul?
Da, pentru unii, pentru ambițioșii pe care îi numesc partizanii sfințeniei. Evrei, budiști sau creștini, chiar atei ca Sartre, care în Diavolul și bunul Dumnezeu prezintă un erou- Goetz- trecând radical de la rău la bine, ei sunt convinși că ne putem metamorfoza complet.
Nu, pentru alții, ca mine, prudenți, pe care îi numesc reparatori. Omul nu se schimbă: se corectează. Își folosește altfel temperamentul, îl modifică punându-l în serviciul altor valori.
- Marguerite Yourcenar spunea că nu ne schimbăm, ci devenim mai profunzi. Iar Andre Gide îl îndemna pe fiecare să-și urmeze panta lui, cu condiția s-o facă urcând. Atunci când voința se îmbină cu inteligența, omul devine un animal frecventabil.
Tristețea personajelor și destinul lor mi-a frânt inima. Cartea asta te face să-ți pui întrebări, îți dă și variante de răspuns, dar este mai mult decât atât: este și un exercițiu de empatie. Scriitorul a construit atât de bine personajele încât ajungi să îți pară rău chiar și de personajele negative, de anti-eroi. Să te pui în locul lor, să empatizezi, să înțelegi răul, în multiplele sale forme.
