Pentru că în ultima vreme am citit foarte multe jurnale, memorii și așa mai departe, am făcut și o scurtă listă cu recomandări de cărți de non-ficțiune care mi-au plăcut mult.
- Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya
Trei săptămâni în Himalaya este un jurnal de călătorie și deși nu citesc de obicei genul acesta de cărți, cartea lui Marius Chivu m-a cucerit.
Să călătoreşti încontinuu fără intenţia de a ajunge undeva. Ca stil de viaţă.(…) Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, şi drumul să fie însăşi destinaţia în schimbare, să nu ai un loc al tău, pe care să-l posezi şi căruia să îi aparţii, să nu ai datorii şi responsabilităţi, să nu te blochezi în promisiuni, să nu fi legat de nimic în afara propriei indisponibilităţi de a te ataşa de ceva sortit să se schimbe, să se destrame, să dispară; să fii tu cel care controlează schimbarea, să exişti în această perpetuă trecere şi sosire, întotdeauna înspre tot, pasagerul mobil al lumii, mereu altundeva, altcândva, altcineva pentru cei care nu te vor revedea, nu te vor face al lor, mereu străin, nou, interesant şi indiferent, deci inepuizabil şi dorit, mereu proaspăt în ciuda vechimii, să nu te (re)cunoască nimeni, doar tu să-i întâlneşti pe toţi…
foto: Humanitas
Consemnările în Jurnal încep în 1847, când Tolstoi avea 19 ani. Tânărul îşi mărturiseşte obsesiile de la început, cu francheţe şi cruzime. Viaţa dezordonată din lumea mondenă este consecinţa unei pervertiri sufleteşti timpurii. Îndreptarea presupune disciplină morală şi de comportament precum şi impunerea unui tabel de reguli. Pe tot parcursul jurnalului, Tolstoi îşi disecă defectele şi îşi repetă regulile pentru îndreptare, ca pe o mantră. Transcriu câteva din regulile care mi-au atras atenţia şi care îmi vor rămâne întipărite în suflet. Din acest punct de vedere, jurnalul său este un soi de îndreptar al caracterului, o carte care te ajută la dezvoltarea personală. Parcă citind frământările sale, nu te mai simţi vinovat pentru defectele tale, dacă până şi un om mare ca el s-a zbătut să devină mai bun. Şi mai ales, te încurajează să devii un om mai bun.
Cum rămân singur şi mă analizez, mă reîntorc fără să vreau la vechea mea idee a perfecţionării; eroarea mea principală, care mă împiedică să merg pe acest drum, este că am confundat perfecţionarea cu perfecţiunea. Înainte de toate trebuie să mă înţeleg bine pe mine însumi şi lipsurile mele, şi să mă străduiesc să le îndrept, iar nu să-mi pun ca sarcină perfecţiunea, care nu poate fi atinsă, plecând de la treapta de jos de unde mă aflu. (…) Trebuie să mă accept aşa cum sunt şi să mă străduiesc să-mi îndrept neajunsurile reparabile, iar natura mea bună mă va duce spre bine.
Am citit cartea cu sufletul la gură, ceea ce nu se întâmplă de obicei când e vorba de non-ficțiune. Paginile despre război și tumultul vremurilor pe care le trăia sunt cele mai bune. Le-am citit ca pe un roman polițist, așteptam ”deznodământul” de parcă nu era vorba de fapte istorice, de parcă nu știam ”cum se termină”. Mihail Sebastian scrie cu patos, creând tensiune, iar lumea lui te absoarbe pe nesimțite.
Și sincer vorbind, foarte sincer, fără niciun motiv de a mă păcăli pe mine însumi, cred că banii îmi și sunt indiferenți. Aș cere vieții doar puțină liniște, o femeie, cărți și o casă curată.
