foto: Luisa Ene
1920. Ținuturile rurale din America sunt devastate de Marea Criză. O femeie fură un copil. Nu că i-ar păsa cuiva prea mult de asta. Care este povestea fetiței, Lila, și unde o va duce viața?
Lila, o carte care te face să te rușinezi de micile tale probleme de zi cu zi, să-ți vezi viața într-un context mai larg și să o apreciezi la adevărata valoare.
foto: Luisa Ene
Lila, fără adăpost şi singură, după ani de cutreierat ţinuturile rurale din America devastată de Marea Criză, intră într-o biserică dintr-un orăşel din Iowa pentru a se feri de ploaie. Prin această alegere inițiază o poveste de dragoste care-i va schimba viaţa: în scurt timp devine soţia pastorului John Ames, şi începe o nouă existenţă cu o dimensiune spirituală care-i fusese necunoscută până atunci.
Neglijată de cea care-o adusese pe lume, Lila a fost salvată de Doll, o tânără vagaboandă care i-a oferit o copilărie plină de lipsuri, dar cu multă iubire. Şi-au clădit o viaţă împreună, trăind de azi pe mâine, şi, în ciuda micilor incidente şi a clipelor de disperare, existenţa lor a fost presărată cu momente de bucurie.
Marilynne Robinson, una dintre cele mai iubite şi mai apreciate autoare ale Americii, relatează povestea de neuitat a unei copilării trăite la marginea societăţii, în frică, veneraţie şi uimire.
Ce mi-a plăcut la Lila
- descrierea vieții unor oameni care trăiesc la marginea societății. Lipsurile, lupta continuă, foamea, suferința, singurătatea… toate astea te fac să îți apreciezi viață la adevărata valoare.
- atitudinea Lilei în fața suferinței; modestia cu care cere de la viață exact atât cât îi trebuie ca să supraviețuiască.
- faptul că suferința nu este înfățișată într-un mod patetic, ci mai degrabă stoic. Asta nu înseamnă că personajele cărții sunt apatice și își acceptă soarta fără să facă nimic pentru a o îmbunătăți; ci că iau lucrurile așa cum vin, fără să se plângă și fac ce pot cu ceea ce primesc de la viață.
De fapt, autoarea romanului, vorbea exact de modestie, de lipsa avidității și a identificării prin posesiuni materiale, într-un interviu pentru Vogue:
Eu sunt interesată de personaje ale căror identități nu sunt create prin ceea ce posedă. Presupun că aceasta este o figură clasică a culturii americane, străinul, de multe ori un erou sau un răzbunător. Străinii mei sunt femei, și sunt interesată de faptele eroice ale sufletului.
Fragmente
Doll era pasămite cea mai singură femeie din lume, iar ea era cel mai singur copil, și acum erau împreună și-și țineau de cald una alteia în ploaie.
♥
Îi plăcea să asculte povești de viață. Cele mai triste erau și cele mai reușite. Se întrebă dacă asta însemna oare ceva. Desigur, când oamenii vorbeau despre ei în felul acesta, de obicei încercau să te facă să te deschizi și să vorbești și tu despre tine în același fel.
♥
Faci bine că nu vorbești. Cred că e o formă superioară de onestitate. Odată ce începi să turui. nu se știe ce ajungi să spui.
♥
Uită-te la mine cum merg singură pe drum și fumez. Există nume urâte pentru asemenea femei. Tre să fac asta mai des.
♥
Iar el, care stătea acolo în fața lor, vorbind despre oameni morți de cine știe când, măcar dacă poveștile despre ei ar fi fost adevărate, și enoriașii ascultau sau încercau să asculte. Nu era nevoie de nimic din toate astea. Zilele veneau și treceau singure, fără să te rogi pentru asta. Și totuși, pretutindeni se desfășurau tot felul de adunări religioase, oameni văzând lumina. Găsind alinare unde nu era nici o alinare, doar un bătrân care rostea aceleași vorbe pe care le rostise de atâtea ori înainte, încât probabil nu le mai auzea nici el.
*fragmente din Lila, Marilynne Robinson, editura Litera.
foto: Luisa Ene
