Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, spunea Jorge Luis Borges, în Cărțile și noaptea, iar pentru mine, nimic mai adevărat. Întotdeauna m-au fascinat bibliotecile, rafturile pline de cărți, atât cele reale, cât și cele imaginare.
De exemplu, biblioteca unor cărți niciodată scrise din Sherlock Holmes. ”Micile opere” ale lui Sherlock, cum ar fi ”o ciudată cărticică despre influența meseriilor asupra formei mâinii, cu litotipul mâinilor de cioplitor, de marinar, de tăietor de lemne, compozitor, țesător, șlefuitor de diamante.” Sau monografia despre descoperirea urmelor de pași și lucrarea Despre deosebirile între scrumul provenit de la diverse tipuri de tutun, ilustrată cu planșe colorate. Sau biblioteca alcătuită din cărțile reale, citite de personajul imaginar Holmes: el citește clasici germani și, pentru a susține viziunea romantică asupra micimii omului în Univers, îl sfătuiește pe Watson să citească Jean Paul Sartre. Mai surprinzător încă, Watson răspunde că l-a citit: “Am ajuns la el, invers, prin Carlyle.” Ceea ce-l face pe Holmes să comenteze: “A fost ca și când am fi urmărit pârâul până spre lacul-sursă.” Analogia asta mă duce pe mine cu gândul la weekend-ul acesta, când am urcat către lacul Gâcescu și la un moment dat ne-am abătut de la traseul marcat. Iar eu am spus, haideți după pârâu, că sigur ne duce la lac. 🙂
