-Frumoasă poveste, a spus Iris, simțind cum îi bate inima mai tare.
– Și la fel de reală ca viața însăși. Ne învață ceva despre fericire: o pot percepe cu toată intensitatea doar cei care au avut și suișuri, și coborâșuri, căci este vorba despre un joc de contraste. Cei care trăiesc căldicel, navigând printre emoții moderate, nu vor cunoaște nicicând esența vieții. Asta e învățătura poveștii cu puțul: uneori trebuie să atingi fundul prăpastiei ca să înțelegi măreția cerului.
Cel mai frumos loc din lume este chiar aici, Care Santos & Francesc Miralles
Criticul literar Tania Radu spunea aseară, la lansarea cărții, că Cel mai frumos loc din lume este chiar aici este cea mai mângâietoare și suavă carte citită în ultima vreme. În momentul în care am închis cartea, am înțeles ce a vrut să spună. Cartea asta este ca o oază de lumină și v-o recomand, mai ales dacă sunteți într-un moment mai dificil al vieții, vă va alunga posomoreala.
Tot Tania Radu spunea că avem nevoie de acest gen de cărți în viața noastră, care să ne întoarcă cu fața spre noi. Iar cartea asta chiar te obligă la auto-analiză. Una dintre temele predominante este cea a timpului: trecut- prezent- viitor. Ce anume din trecut ne ține pe loc? Cum să trăim mai bine ancorați în prezent și să prindem aripi pentru a zbura către viitor?
Asta se întâmplă cu trecutul: e pretutindeni, dar nu-l vedem. De aceea nu reușim să scăpăm lesne de el. Suntem precum o corabie imobilizată de o ancoră înfiptă adânc. Ceea ce nu înseamnă că nu o putem smulge ca să ne continuăm ruta.
Pasajul acesta mi-a adus aminte de un citat al scriitorului italian Carlo Levi:
The future has an ancient heart.
Iubesc citatul acesta, pentru că mi se pare că exprimă cu atâta grație ideea că ceea ce devenim în viitor se naște din ceea ce am fost în trecut. Iar cartea vorbește despre ideea asta și despre cum ar trebui să analizăm trecutul, pentru a înțelegem de ce suntem într-un anumit punct acum și de asemenea, pentru a depăși anumite lucruri care ne țin pe loc, ca o ancoră.
Viața poate fi înțeleasă privind spre trecut, dar se trăiește privind spre viitor.
Te lamentezi întruna că n-ai făcut una sau alta, te plângi că ai făcut lucrurile prost în trecut, de parcă acum asta ți-ar mai folosi la ceva. De ce nu te ierți și nu accepți că ai făcut ce puteai mai bine de fiecare dată? Oamenii au dreptul să evolueze. Anii care trec slujesc și la altceva decât la număratul firelor albe!
Timpul traversează romanul ca un fir roșu, scoțând la iveală regretele trecutului și luminând prezentul, pentru a-i putea vedea darurile.
Am fost o proastă. Mă înverșunam să caut fericirea undeva departe, uitând că poate fi la doi pași.
Lasă în urmă trecutul și prezentul va porni.
Cel mai frumos loc din lume este chiar aici te învață că cel mai simplu și totodată cel mai spectaculos exercițiu zilnic este exercițiul fericirii. Te învață că în fiecare dintre noi există o ființă solară, pozitivă și că dacă reușim să o eliberăm, reușim să obținem fericirea.
Cartea se citește în câteva ore și este o mică bijuterie literară. Pentru mine, orele petrecute citind Cel mai frumos loc din lume este chiar aici au fost orele petrecute cel mai bine din ultimele zile.
Atunci când ne îngropăm clipele de fericire renunțăm la cea mai bună parte a noastră; putem arunca peste bord multe lucruri, niciodată însă clipele acestea.
Pentru fiica noastră fericirea a fost mereu precum o pasăre. Îi era frică să nu o sperie și să își ia zborul.
A mai aruncat o privire prin casă și a știut că tot ce merita să ia la mutarea asta din viața cea veche erau câinele cel răbdător și pe ea însăși.
