Cărțile bune îți pot schimba viața. De fapt, voi merge mai departe cu afirmația asta și voi spune că o carte bună îți poate salva viața. Sunt momente în viață când simți că înaintezi prin ceață și că lucrurile și oamenii din jurul tău sunt difuze, că își pierd conturul, iar tu nu mai reușești să deslușești lumea din jur. Uneori, în momentele astea, providența se îndură de tine și îți scoate în cale cartea potrivită, la momentul potrivit și dintr-o dată, se ridică vălul de pe ochi, respiri ușurat, lucrurile încep să prindă contur și viața redevine simplă, clară și frumoasă.
Genul ăsta de carte potrivită la momentul potrivit este cartea lui Alain de Botton, Cum îți poate schimba Proust viața, o carte care pune lucrurile în perspectivă și te ajută să îți așezi gândurile.
Câteva idei demne de reținut mai jos și dacă aveți timp, citiți cartea, este ca o adiere de vânt într-o zi mult prea toridă. 
- Cum să suferi eficient
Fericirea este bună pentru corp, dar suferința este aceea care ne ascute mintea.
Cu toții suferim la un moment dat, oricât de mult trăim sau vrem să dăm impresia că trăim într-o bulă roz. 😀 Important însă este să suferim eficient, să tragem niște învățăminte de pe urma suferinței, altfel, la fel cum se întâmplă cu orice altă experiență, este inutilă. Chiar dacă este o experiență dureroasă, își are și ea scopul în viața noastră, doar că noi trebuie să învățăm cum să ne folosim de ea pentru a deveni mai buni. Suferim, dar să ne și gândim, să punem durerea în context, să-i înțelegem sursele, să-i evaluăm dimensiunile și să ne împăcăm cu existența ei.
Mâhnirile, în momentul în care se transformă în idei, își pierd din puterea de a ne răni inima. A percepe lucruri este, într-un fel, legat de dobândirea de cunoștințe. O gleznă luxată ne învață foarte repede cum stă treaba cu distribuția greutății corporale, faptul că am fost părăsiți de un iubit este un mod perfect de a ne familiariza cu mecanismele dependenței emoționale. De fapt, din punctul de vedere al lui Proust, nu învățăm nimic cum trebuie până când nu se ivește o problemă, până când nu ne doare ceva, până când un lucru nu merge cum sperasem: O mică insomnie se dovedește utilă, făcându-ne să prețuim somnul, proiectând o rază de lumină în întunericul acela. O memorie infaibilă nu este un stimulent prea puternic pentru a studia fenomenele memoriei.
- Să găsești cuvintele potrivite pentru a exprima fiecare lucru în parte
Trăim într-o societate în care comunicarea este esențială și este important să găsim cuvintele care să se ridice la înălțimea lucrului pe care ne dorim să îl comunicăm, altfel, rămânem pe dinafara propriilor impresii, pictând, prin intermediul clișeelor, un tablou incomplet, comparativ cu tabloul nostru mental. Este cât se poate de adevărat că cerul este în flăcări la apus, dar s-a spus de prea multe ori, iar luna care strălucește discret este o idee cam banală, îi spunea Proust unui prieten scriitor, după ce citise manuscrisul acestuia. Problema clișeelor nu este că ar conține idei false, ci mai degrabă că reprezintă articulări superficiale ale unora foarte bune. Proust a descris și el o lună și a scurtcircuitat sute de ani de conversații despre lună gata pentru folosire, descoperind o metaforă neobișnuită pentru a reda mai bine realitatea experienței selenare:
Uneori pe cerul amiezii o lună palidă se strecura ca un norișor, pe furiș, fără să se dea în spectacol, ca o actriță căreia încă nu i-a venit încă rândul să urce pe scenă, așa că merge în față în hainele obișnuite pentru a se uita la restul trupei o clipă, dar rămâne retrasă, nedorind să atragă atenția asupra ei.
- Prieteniile sunt menite să ne ofere căldură și afecțiune
Prietenul lui Proust, George de Lauris, un șofer de raliu și un tenisman împătimit, povestea plin de recunoștinșă că stătuse adesea de vorbă cu Proust despre sport și mașini de curse. Desigur, pe Proust nu-l interesau nici una, nici alta, însă prietenia nu este menită pentru a ne elucida, egoist, lucruri care ne preocupă, ci în primul rând, pentru a ne oferi căldură și afecțiune. Pentru un tip cerebral, pe Proust îl interesau spectaculos de puțin prieteniile eminamente intelectuale. Eu îmi fac munca intelectuală în sinea mea și atunci când mă aflu în compania altor oameni, mi-e mai mult sau mai puțin indiferent dacă sunt inteligenți, atâta vreme cât sunt amabili, sinceri, etc. spunea Proust.
