Dacă ești fan Agatha Christie, trebuie să citești Ann Cleeves

Ann Cleeves este considerată noua Agatha Christie a literaturii britanice. Am cunoscut-o recent la un eveniment organizat de editura Crime Scene Press și am citit cartea sa recent lansată, Pescărușul. Dacă vă pasionează cărțile cu investigații și mister, este scriitoarea perfectă pentru voi.

În copilărie obișnuiam să mă uit cu tata la seriale cu investigații și mister. 🕵Țin minte că primul serial pe care l-am văzut cu el a fost „Twin Peaks”. Cred că de acolo mi se trage, pentru că toată viața am fost fană a genului mistery/thriller.

Am descoperit-o pe Ann Cleeves datorită Crime Scene Press, editura care îi publică volumele în România. Pentru că sunt fană a cărților cu mister și investigații, am acceptat invitația editurii de a participa la întâlnirea cu scriitoarea de care auzisem până atunci, dar nu apucasem să citesc ceva de la ea. Crime Scene Press fiind o editură care publică autori din zona mistery & thriller, de la care am citit numeroase titluri, eram sigură că va fi pe gustul meu.

La eveniment am aflat mai multe despre scriitoare, am stat de vorbă cu ea și am primit un autograf. Am văzut și un episod din serialul Vera, care este realizat după volumele din seria Vera Stanhope. Cu ocazia aceasta, scriitoarea ne-a povestit și cum au ajuns să fie ecranizate cărțile sale. O angajată a unei televiziuni a găsit un volum al lui Ann Cleeves într-un anticariat, s-a îndrăgostit de personajul principal, Vera și așa a luat naștere serialul.

Cu Ann Cleeves la evenimentul organizat de Crime Scene Press.

🕵Cine este Ann Cleeves?

Ann Cleeves este considerată noua Agatha Christie a literaturii britanice. A copilărit în partea de vest a Angliei, în Herefordshire și apoi în North Devon. 
După ce a renunțat la facultate, a avut o serie de job-uri ocazionale dintre cele mai diverse: asistent social pentru copii, bucătar la un centru de observare a păsărilor, ajutor de salvamar și ofițer pentru eliberarea condiționată.

Cel mai interesant amănunt din biografia sa este faptul că a locuit o perioadă pe micuța insulă pustie Hilbre, alături de soțul său, Tim Cleeves, un cunoscut ornitolog. Acolo s-a apucat de scris și a publicat până în prezent douăzeci de romane care au fost traduse în peste 20 de limbi. 
Cele două serii de succes ale lui Ann Cleeves au fost transpuse în două seriale TV realizate de ITV (după cărțile care o au drept protagonistă pe Vera Stanhope) și respectiv BBC (după volumele din seria Shetland). Serialul Vera a fost deja difuzat în peste 30 de țări, printre care Australia, S.U.A., Germania, Cehia, Polonia, Japonia, Canada, Suedia etc.

În 2006 Ann Cleeves a primit premiul Duncan Lawrie Dagger, acordat de către Crime Writers’ Association pentru volumul Negru de corb, primul din seria Shetland.
În 2017, Ann Cleeves a fost distinsă cu Premiul Diamond Dagger pentru întreaga carieră, acordat de aceeași Crime Writers’ Association.

🕵Despre Pescărușul, cel mai recent volum din seria Vera Stanhope

Vera Stanhope se confruntă cu un adversar mai vechi: fostul detectiv inspector-șef John Brace, acum deținut al închisorii din localitate. Brace a fost condamnat pentru corupție și implicare în uciderea unui paznic de vânătoare – iar Vera a fost printre cei care l-au adus în fața legii.

Investigația o poartă pe Vera înapoi în timp, foarte aproape de casă: Brace, Marshall și un străin misterios poreclit „Proful” erau prieteni apropiați ai tatălui ei. Vera trebuie să-și înfrunte prejudecățile și amintirile nedorite, iar trecutul se ciocnește periculos de mult cu prezentul.

Mi-a plăcut mult Pescărușul, m-a ținut în suspans de la prima și până la ultima pagină. Este un roman intens, care vorbește despre corupția din adâncul unei comunități mici și despre fragilitatea și fracturile relațiilor de familie.

Deși nu este primul roman din seria care o are în prim-plan pe Vera, Pescărușul se poate citi independent de restul volumelor din serie. Ca în cazul tuturor seriilor mistery, fiecare volum este o carte de sine stătătoare, tratând un alt caz, legătura cu cărțile precedente fiind personajul principal, detectivul.

📝Fragmente

Își zise că pentru un popă era floare la ureche. La închisoare avea parte de un public captiv, iar când oamenii sunt disperați, îi poți convinge să creadă în orice.

Însă știa că Holly n-o să fie în veci o polițistă mai bună. Nu putea să interacționeze lejer cu oameni de vârste diferite și din medii sociale diverse, să-i asculte, să le verifice spusele, să ofere compasiune. Oamenii nu i se păreau fascinanți.

Verei i se păru că râdea mult. Probabil că oricine ar fi râs mult dacă n-avea nicio grijă pe lume în afară de a-și da cu ojă și a-și cumpăra haine și dacă locuia într-un apartament luxos cu vedere la mare.

Mă puteți urmări și pe Instagram! 🙂

Comments

comments

Have your say