”M-am trezit noaptea și m-am uitat la peisaj. Niciodată, chiar niciodată nu mi s-a părut că natura este atât de emoționantă, atât de fragilă.” Vincent Van Gogh
”Ramuri de migdal înflorit” Vincent Van Gogh, 1890
Cu siguranță, întreaga natură ne învață că omul este făcut pentru fericire. (Andre Gide)
Unii dintre cei care au pictat fericirea au avut o viață fericită, alții însă au fost adeseori profund nefericiți. Dar toți erau fascinați de ideea de fericire și de necesitatea de a fi fericit. Când a pictat acest tablou, în februarie 1890, în azilul în care s-a refugiat, Van Gogh se simțea rău. Viața i se scurgea în ritmul acceselor de demență epuizante. De fapt, în același an, Van Gogh se stinge din viață.
În ”Ramuri de migdal înflorit” Van Gogh se concentrează pe ceea ce este esențial: avântul vieții spre ceruri. A pictat acest tablou cu capul ridicat spre cer, nemaivăzând nimic altceva în jurul lui. A lăsat deoparte orice formă de peisaj sau informație suplimentară, nu l-a interesat nici măcar trunchiul copacului… La fel cum a lăsat deoparte și suferințele de moment, cu scopul de a ne transmite, o dată pentru totdeauna, fericirea pe care o trăiește când contemplă florile de migdal.
Avânt spre azurul infinit. Florile de migdal se înalță spre cer. Doar albul petalelor se vede pe bolta cerească. O întrupare a fericirii: puternică și fragilă, așa cum este viața. Lecția lui Van Gogh: să privești spre cer!
*fragmente din Despre arta fericirii, Cristophe Andre
2 comments
Pingback: Gustul cireșelor – paseist
Pingback: Lecția lui Van Gogh: privește cerul! – Luisa Ene