Locul perfect pentru iubitorii de carte: Muzeul Național al Literaturii Române

Mă așteptam ca Muzeul Naţional al Literaturii Române să fie la fel de plictisitor precum comentariile pe care trebuia să le învăț pe de rost la școală.

Mă așteptam ca scriitorii să fie prezentați cronologic.

Mă așteptam ca spațiul să fie învechit și desuet.

M-am înșelat cu toate cele de mai sus.

Cum e, de fapt, Muzeul Național al Literaturii Române, citiți mai jos.

foto: Luisa Ene

Uită de felul plictisitor în care ai învățat literatură la școală. Muzeul Naţional al Literaturii Române nu prezintă literatura într-un mod plictisitor și desuet, ci dimpotrivă: am fost impresionată de creativitatea și prospețimea cu care sunt prezentați marii scriitori ai literaturii române. Spațiul este decorat creativ și actual, expoziția este împărțită într-un mod ingenios, nu cronologic, ca la școală. De la scrisori personale, copii după certificate de naștere ale unor scriitori și până la manuscrise ale unor opere celebre, muzeul adăpostește adevărate comori pentru iubitorii de literatură. Expoziția de la Muzeul Național al Literaturii Române nu este un simplu depozitar de informație, ci o experiență – a mirării, a bucuriei, a descoperirii continue, a creativității.

Ce mi-a plăcut la Muzeul Național al Literaturii Române

📚 Nu s-a oprit la viziunea cronologică

Muzeul Național al Literaturii Române nu s-a oprit la viziunea cronologică (deși consacrată) ci a recurs la criterii alternative de gândire și ordonare a literaturii române ca subiect (și obiect) al unei expoziții de bază. Lăsând criteriul cronologic undeva în fundal, au adus în prim-plan principiul tematic, asociațiile de idei, afinitățile și contrastele. Toate acestea au creat situații neașteptate și spectaculoase, din care literatura română reiese vie și respiră un aer înnoitor.

Împărțirea expoziției, pe etaje, s-a realizat în funcție de genurile literare majore: parterul este dedicat poeziei, etajul – prozei, criticii literare și eseisticii, iar mansarda – teatrului și ecranizărilor. Fiecare sală este, la rândul ei, gândită ca un spațiu autonom, ilustrând o tematică anume (limbajul poetic, personaje celebre, mari povestitori etc.).

foto: Luisa Ene

📚 Prezintă literatura română într-un mod creativ și atrăgător

Literatura română nu a fost imaginată cum mă așteptam, ca o axă a timpului, ci mai degrabă ca o hartă uriașă, iar structura labirintică a casei a contribuit la crearea unei astfel de scenografii. Aici, scriitori de generații sau orientări diferite ajung să poarte un dialog și să comunice noi înțelesuri dincolo de rubricile de manual școlar. Muzeul Național al Literaturii Române nu transmite concepte teoretice și lungi demonstrații de istorie literară, ci bucuria întâlnirii dintre text și cititorul posibil, dintre omenescul marilor și micilor autori care au făcut o literatură și noi cei de astăzi. Expoziția de la Muzeul Național al Literaturii Române nu este un simplu depozitar de informație, ci o experiență – a mirării, a bucuriei, a descoperirii continue, a creativității.

foto: Luisa Ene

📚 Designul minimalist și neutru

Muzeul Național al Literaturii Române are un design minimalist și neutru, într-o stilistică monocromă. Liniile vitrinelor sunt de o geometrie simplă, iar luminile mai degrabă reci, „de laborator”, și dau ocazia obiectelor să-și pună în scenă propria poveste. Mi-a plăcut dimensiunea interactivă, a tehnicului și a digitalului (cutia poștală), a realității augmentate (holodeck-ul), complementară oricărui discurs muzeografic modern.

📚 Mi-a adus aminte de cărțile copilăriei

Cel mai tare m-am bucurat și emoționat să văd manuscrisul Balade vesele și triste, pentru că a fost prima carte citită și învățată pe de rost. Aveam vreo 5 ani. George Topîrceanu scria mic, îngrămădit și rotunjior. ☺

Mai știți Balada unui greier mic?

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:
– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!