La 24 de ani, lumea lui Matt Haig s-a prăbușit. Nu reușea să mai găsească niciun motiv pentru care să iubească viața. Câteva motive să iubești viața este povestea depresiei sale și a modului în care a reușit să depășească o boală care-l dusese în pragul sinuciderii.
Emoționantă, amuzantă, și, în cele din urmă, optimistă, cartea lui Matt Haig depașește granițele memoir-ului sau ale volumelor self-help, devenind o pledoarie pentru a trăi mai frumos și, mai ales, pentru a ne ajuta să găsim câteva motive bune ca să iubim viața.

Nu este doar o carte de self-help, ci un răspuns personal, intens și creativ la o perioadă de criză profundă și relatarea felului în care un om s-a întors de pe marginea prăpastiei.

The Guardian

Nu cred că dacă suferi de o depresie gravă cartea aceasta te poate vindeca, însă sunt câteva motive pentru care cred că ar trebui citită:

• ridică un semnal de alarmă – cred societatea încă nu consideră depresia ca fiind cu adevărat o boală, nu este tratată serios, în ciuda numerelor îngrijorătoare ale sinuciderilor anuale.
• te poate ajuta să redescoperi motive pentru a fi fericit, dacă treci printr-o perioadă mai grea a vieții.
• te poate ajuta să identifici depresia (la tine sau la oamenii din jur) și să ceri ajutorul specialiștilor dacă este cazul.

Matt Haig oferă multe sfaturi pentru a depăși perioadele grele – nu sunt noi, însă te încurajează să faci ceva în această privință, să nu te complaci într-o stare proastă. Pentru că doar tu poți să te „salvezi”, lucru ilustrat perfect de acest citat:

O mare parte din Dhammapada, una dintre principalele scrieri dintre textele budiste sacre (o însemnare a învățăturilor lui Budha) poate fi citită ca o carte timpurie de dezvoltare pesonală. „Nimeni nu ne salvează, în afară de noi înșine, nimeni nu poate și nimeni nu o va face.” În budism, salvarea nu este ceva extern. Pentru a fi fericiți și împăcați, spune budismul, trebuie să fim vigilenți și conștienți de noi înșine. Prezenți. „Așa cum ploaia pătrunde într-o casă dărăpănată cu acoperiș de paie, și suferința va pătrunde printr-o minte neintrospectivă.”

Sunt complet de acord cu asta și probabil de aceea și rezonez atât de bine cu textele budiste: spre deosebire de creștinism, budismul te încurajează să nu aștepți salvarea din exterior, ci să te salvezi singur. De fapt, pentru mine asta înseamnă maturizarea: să realizezi că tu îți conduci propria viață, că trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru ea și că nu ai nevoie de nimeni „să te salveze” – nici de familie, nici de prieteni, nici de religie. Să stai ferm în mijlocul furtunii vieții și să înfrunți cu tărie orice îți apare în cale. Să fii managerul propriei vieți. 🙂

Fragmente

Într-o anumită măsură, citind și scriind, mi-am găsit un fel de salvare din întuneric. Dar era o diferență între a-mi plăcea cărțile și a avea nevoie de ele. Aveam nevoie de cărți.

Cele mai vechi dintre clișee rămân și cele mai adevărate. Timpul vindecă. La capătul tunelului chiar se află o luminiță, indiferent dacă o putem sau nu vedea. Și acolo se află mai multe lucruri bune decât crezi și mai multe finaluri fericite.

Șopârlele sunt niște supraviețuitoare. Le tai coada și le crește alta la loc. Nu sunt niște suferinzi demni de milă. Nu se deprimă. Pur și simplu merg mai departe, indiferent de cât de dur și de neprimitor e peisajul. Îmi doream, mai mult decât orice, să fiu o șopârlă.

Lucrurile nu vor fi mai grave de atât. Ăsta e punctul cel mai de jos. De aici nu poți merge decât în sus.

Secretul fericirii – sau către lucrul cel mai dorit, starea de calm – nu constă în a avea mereu gânduri fericite. Asta e imposibil. Nicio minte inteligentă de pe pământ nu ar putea petrece o întreagă viață, bucurându-se doar de gânduri liniștite. Secretul e să-ți accepți gândurile, pe toate, chiar și pe cele rele. Acceptă gândurile, însă nu te transforma în gândurile tale.

Comments

comments