Sursă foto: Tumblr
La 72 de ani, Tolstoi nota în jurnalul său că la dispariția sa, își dorește ca urmașii lui să aleagă și să publice din jurnalele sale doar părțile care pot fi utile cititorului.
La moartea mea, din restul hârtiilor mele, îi rog pe cei care se vor ocupa de trierea lor, să nu publice totul, ci doar ceea ce poate fi folositor oamenilor.
Dorința sa a fost respectată, pentru că cele două volume ale jurnalului său cuprind lucruri cu adevărat folositoare și exprimă foarte bine ideea după care marele scriitor s-a ghidat în viață. Anume că scopul omului este perfecționarea, și că fiecare din noi avem potențialul de a fi extraordinari, dacă ne disciplinăm gândurile și acțiunile.
Consemnările din jurnalul său încep în 1847, când scriitorul avea 19 ani. Pe tot parcursul jurnalului, Tolstoi îşi disecă defectele şi îşi repetă regulile pentru îndreptare, ca pe o mantră. Din acest punct de vedere, jurnalul său este un soi de îndreptar al caracterului, o carte care te ajută la dezvoltarea personală.
Dacă până să citesc jurnalele sale am îndrăgit opera sa, acum îl îndrăgesc pe el ca om. M-a cucerit definitiv și sunt sigură că oricine citeşte jurnalul său poate găsi inspirație pentru viața sa de zi cu zi. Reproduc mai jos câteva dintre ideile și cugetările sale care m-au inspirat și motivat.
Despre momentele grele ale vieții și tărie sufletească
Amintește-ți, atunci când suferi, că de fapt această suferință nu e o neplăcere de care dorești să scapi, ci este însăși truda vieții, acel lucru anume pe care ești menit să îl faci. Dorind să te izbăvești de ea, faci exact lucrul pe care l-ar face un om care ridică plugul acolo unde pământul e bătătorit, adică tocmai acolo unde ar trebui arat.
Ne supărăm pe împrejurări, ne amărâm, vrem să le schimbăm, dar toate împrejurările posibile nu sunt altceva decât indicația în ce sfere, și cum, trebuie acționat. Te afli în nevoie – muncește. E ca și cum calul s-ar supăra pe drumul pe care e mânat.
Certitudinea rezidă în faptul că viața mea se află în suflet, și nu în corp; și de aici libertatea, mulțumirea. (…) Nimic din cele ce-mi sunt necesare nu-s în afara mea.
Scopul vieții mele, ca și al oricui – îmbunătățirea vieții; mijlocul pentru acest lucru, unul singur – propria perfecționare. Trebuie să fii desăvîrșit precum Dumnezeu. Trebuie să fii ca Dumnezeu. Nu numai să nu te sfiești de o asemenea îndrăzneală, ci să te sfiești la gândul că ai putea uita de ea.
Să ne bucurăm! Treaba vieții, menirea ei, e bucuria. Bucură-te de cer, de soare, de stele, de iarbă, de copaci, de viețuitoare, de oameni. Și veghează ca această bucurie să nu fie încălcată de nimic.
Despre natura umană
Una dintre cele mai obișnuite erori constă în a considera oamenii buni, proști, răi, deștepți. Omul curge și în el există toate posibilitățile: a fost prost, a devenit deștept, a fost rău, a devenit bun, și invers. În asta constă măreția omului. Și din cauza asta nu poți judeca omul. Cum e el? Tu l-ai judecat, iar el este deja altul.
Caracterul omului este fluid, el, unul și același, e când răufăcător, când înger, când înțelept, când idiot, când voinic, când ființa cea mai neputincioasă.
Despre religie
Te uiți la oamenii care sărută o icoană, care trec pe sub ea, adorând-o și temându-se de ea. Dacă oamenii au putut fi înșelați în halul ăsta, înseamnă că nu există înșelăciune de care să nu se lase prinși.
Viața constă în a dobândi tot mai mult și mai mult adevărul cu privire la menirea ta și în a trăi tot mai mult și mai mult în concordanță cu acest adevăr. Orice religie (falsă) spune însă că în scripturile sau tradițiile ei se află de-a gata adevărul deplin și desăvârșit (Vedele, Biblia, Evanghelia, Coranul) și că există mijlocul de a trăi potrivit cu acest adevăr (credința, jertfele, rugăciunile, harul). Așa că nu mai e nevoie nici să cauți adevărul, nici să trudești la îmbunătățirea propriei tale vieți. E îngrozitor.
Despre dezvoltarea personală
Avem impresia că adevărata muncă este la ceva exterior – să construiești, să aduni ceva: avere, casă; iar să lucrezi la propriul tău suflet e așa, o fantezie; de fapt, orice altă muncă decât aceea la propriul tău suflet e un fleac.
Nu există viitor. Noi suntem cei care îl creăm.
Totul sălășuiește în idei. Ideea este principalul a tot și toate. Și cu ideile poți dirija. Și de aceea principala activitate a desăvârșirii este să lucrezi la gândirea ta.
Cel care vede sensul vieții în perfecționare nu poate crede în moarte, în faptul că această perfecționare s-ar întrerupe. Ceea ce se perfecționează își schimbă doar forma.
Viața înseamnă augmentarea propriului suflet, iar binele nu constă în ce fel de suflet e, ci în măsura în care omul și l-a mărit, lărgit, desăvârșit.
Năzuința spre desăvârșire este o însușire înnăscută a omului. Dinre toate activitățile omenești, ea este unica activitate care nu poate fi oprită și care se poate desfășura la fel de liber oricând, și în împrejurări stânjenitoare, suferință sau boli.
Construirea formelor exterioare ale vieții sociale, fără o perfecționare interioară, este ca și cum ai decora o clădire în paragină. Oricum ai reamenaja-o, tot nu va fi protejată de vremea rea și se va dărâma.
Am citit o fermecătoare definiție a lui Henri James a ceea ce este adevăratul progres. Progresul este un proces asemănător cioplirii unei statui din marmură, o eliminare a tot ceea ce este de prisos. Marmura, materialul nu contează. Importantă e cioplirea, înlăturarea prisosului.
Totul e nu să luminezi, ci să fii luminos.
Fiecare gând neplăcut trebuie să fie analizat: în primul rând, dacă nu cumva poate avea urmări; dacă poate avea, atunci cum pot fi ele înlăturate. Dacă nu pot fi înlăturate, iar faptul este deja consumat, atunci trebuie să chibzuieşti bine şi să încerci să-l uiţi sau să te obişnuieşti cu el.
Despre artă
Arta e doar una, și constă în aceea că înmulțește inofensivele bucurii generale, accesibile tuturor – fericirea omului. O clădire frumoasă, un tablou vesel, un cântec, o poveste, trezirea sentimentului religios al dragostei de bine, generată de o dramă, de un tablou, de un cântec, produc o bucurie mare.
Principalul țel al artei e acela de a scoate la iveală, de a spune adevărul despre sufletul omului, de a spune taine care nu pot fi cuprinse în simple cuvinte. De aceea și există artă. Arta e un microscop, care-l conduce pe artist la tainele propriului suflet și le arată oamenilor aceste taine comune tuturor.
Dacă vă atrag ideile sale, citiți și alte articole pe care le-am scris despre el.
